Te-ai simțit vreodată singur, abandonat? Frica de singurătate, costuri mari, beneficii puține.

”Nu suport să fiu singur!”
Am auzit prea des sintagma asta oriunde în jurul meu, nu doar în întâlnirile terapeutice!
Personal, sunt momente când mă apucă, așa, o nostalgie după vremurile în care iubeam să fiu singură pentru că îmi acordam tot timpul mie, nevoilor mele, dorințelor mele, preocupărilor mele! Transferam comunicarea afectivă asupra casei în care locuiam, asupra pomilor care îmi băteau în geam, asupra cartierului în care locuiam și mă plimbam etc. . Tot ceea ce îmi era drag și familiar îmi umplea spațiul destinat iubirii și comunicării din mine.

 

Este minunat să vorbești cu lucrurile din jurul tău, să le personifici, să le conferi sentimente și viață! Nu, nu mă alienasem, ci descoperisem o portiță către sufletul tuturor lucrurilor care mă înconjurau și care îmi țineam de urât într-un mod desăvârșit. Vă spun sincer, oricât de dăruit și pregătit profesional ai fi ca psiholog / psihoterapeut, la finalul zilei nu-ți mai dorești decât să vorbești cu obiectele din jurul tău, cu plantele sau cu tine însăți. De fapt, nu-ți mai dorești să vorbești deloc! Și unde mai pui că și prietenii se întâlnesc cu tine din două motive: de drag și din nevoia de a fi … ascultați și clarificați într-o privință sau alta!
Concluzie: singurătatea pentru unii ca mine este sfântă eliberare, e ca o reîntoarcere la geneză, ca un tratament SPA de lux. Singurătatea devine, din când în când, un lux!
De ce ne speriem de singurătate?
1. Pentru că nu vrem să dăm curs gândurilor distorsionate din mentalul nostru înspăimântat, parazitat de prejudecăți, condiționări, credințe false (”n-am prieteni!”, ”nimeni nu mă vrea!”, ”toți oamenii sunt răi, sau au interese ascunse!”, ”dacă intră hoții peste mine?!”, ”sunt urâtă, sensibilă/prostă, nu știu nimic, cine să vrea să stea cu mine?!”.

2. Pentru că suntem agățați într-o iluzorie realitate obsesivă: ”sunt singură/singur”, ”cât de singură mă simt!”, ”De ce sunt singură?!”, ”mor de singurătate!”, ”mă simt singură pe lume!” ”Eu de ce n-am familie, soț, copil?!”, ”Sunt blestemată să sfârșesc singură pe lume!”, ”nimic nu e mai greu decât să fii singur!” , ”e cumplit să fi singur!” s.a.m.d. .

3. Pentru că undeva, pe parcursul existenței noastre timpurii s-a produs un blocaj emoțional creat de o suferință intensă: absența fizică și afectivă a unui părinte, lipsa de suport emoțional și afectiv din partea părinților, relocarea, abandonul fizic și psihic, pierderea unei persoane dragi, despărțirea/divorțul etc . Rana de abandon ne face vulnerabili în fața singurătății fizice și/sau afective.

4. Poate pentru că am trăit un șoc emoțional puternic cauzat de o intervenție chirurgicală complicată, în fața căreia ne-am simțit singuri, abandonați, uitați, am fost bolnavi, la un pas de moarte, am suferit un accident, am fost ”călcați” de hoți (invadarea intimității) etc..

Cum să umplem sentimentul de singurătate?

 

 

1. Încetează să te mai jelești. Fii conștient de gândurile noastre sabotoare care, în fapt, simplu și prozaic, creează realitatea asta a singurătății. Mentalul tău materializează gândul și emoția din spatele gândului. Singuri ne simțim, singuri trăim. E ca o proorocire împlinită. Îndepărtăm din câmpul vieții noastre ocaziile de a socializa, de a ne simți utili și iubiți, de a trăi ca într-o familie, de a avea o familie sau un surogat de familie (oameni și animale dragi nouă).

2. Antrenându-ți dorințele de socializare și comunicare pozitivă, asertivă prin practică directă (eliminăm obișnuința de a fi critici, judecativi, negativiști, centrați pe noi înșine, egoiști etc).

3. Practică un sport care se joacă în echipă, sau înscrie-te într-o activitate de grup săptămânală, mergi la seminarii/cursuri de dezvoltare personală, implică-te într-un proiect umanitar etc. .

4. Plimbă-te prin parc însoțită de cel puțin un prieten, inclusiv de unul patruped. Conversează cu oameni care sunt dornici, ca și tine, să comunice, să împărtășească.

5. Expune-te singurătății/ solitudinii nocturne (dacă îți este frică să dormi singur în casă) o perioadă mai lungă de timp (minim șase luni). Citește înainte să adormi, scrie despre ceva care te inspiră și i-ar putea inspira și pe alții și publică în mediul on-line, cântă, vizionează ceva plăcut la TV etc.

6. Nu fugi de gândurile disfuncționale, înfruntă-le, află-le beneficiul indirect, află-le rădăcinile. Cogniția distorsionată nu e altceva decât un comportament moștenit și dobândit care se manifestă după un model repetitiv, automat. Tu le dai valoare prin emoțiile pe care le investești în aceste gânduri și afirmații repetitive/obsesive/automate. Când vei înceta să te mai sperii de ele, acestea vor înceta să mai existe în metalul și comportamentul tău verbal.

E normal ca, din când în când, să ne simțim singuri. Nu este normal să facem din singurătate o obsesie și să o lăsăm să ne trăiască viața lipsită de structură și savoare.

În rest, învață să comunici corect, înțelept, pozitiv, dacă se poate. Nu te sfii să fii bun și afectuos cu tine, cu oamenii de lângă tine, cu animalele sau plantele. Singurătatea este o capcană pe care ți-ai construit-o singur, cu determinare și măiestrie.

Dana Dumitra Dumitrache
Psihoterapeut
Copyright: Se pot folosi fragmente de text / idei detaliate sau generale care aparțin exclusiv autorului, fără un accept prealabil, dacă se face trimitere prin link către aceste două bloguri www.elacraciun.ro, www.danadumitrache.ro) şi se menţionează autorul (Dana Dumitrache Dumitra). Acest articol (cu teorii, idei) sunt proprietate intelectuală și nu pot fi preluate și folosite fără acordul explicit al autorului, cu atât mai mult, nu pot fi preluate și folosite ca fiind idei și teorii proprii, în articole sau prin intermediul oricărui alt material scris și publicat în mediul on-line/offline.

Proiecția negativă în cuplu. Terapie de cuplu.

Te-ai gândit vreodată că ai putea fi direct și indirect responsabil de nefericirea din cuplu? Sigur că te-ai gândit, mai ales dacă ești adeptul unei vinovății asumate. Din păcate, asumarea vinovăției nu vindecă relația.
Că partenerul tău este o oglindă a minții și a emoțiilor tale este un adevăr indubitabil. Ia, intră domnia ta un pic nervos sau trist pe ușa casei și vezi ce reacții provoacă starea ta emoțională, dacă nu la partener, care poate fi ușor alexitimic, atunci la copilul senzitiv căruia îi ești părinte. Ia gândește și comunică critic, așa, în mod repetat, la adresa celui de lângă tine ca să constați că, nu-i așa, ai ”perfectă dreptate”! Și ai dreptate, dar în parte, restul e restriște.

 

Să-ți mai spun și că iubitul/iubita este o plăsmuire consistentă a minții și a emoțiilor tale? Știi vorba aia ”repetiția e mama învățăturii”! Așa se întâmplă și cu partenerul tău: tot repetându-i cum crezi tu că este ajunge să manifeste taman comportamentul indezirabil, problematic adică. Comportamentul acela care te calcă pe nervi și te determină să reacționezi!
Obișnuiești să-i reproșezi la nesfârșit același lucru? Folosești aceleași etichete, epitete, critici, judecăți în comunicarea directă sau indirectă (le comunici altora)? Exemple: ”nu ești în stare”, ”ești prost/proastă”, ”mă-ta îți seamănă leit”, ”semeni cu taică-tu”,” gura aia mare te strică”, ”n-ai deloc ambiție în tine”, ”un pai nu ridici de pe jos, pot să pută lucrurile sub tine”, ”ești un mincinos (oasă)”, ”alcoolicule”, ”mă înșeli”, ”nu ești capabil(ă) să faci bani”, ”toată ziua ești la maică-ta”, ”ești un/o nemernic (ă)”, ”dă și tu cu aspiratorul ăla cum trebuie, altfel degeaba dai!”, ”îți lipsește o doagă”, ”nu știi decât să critici”, ”gelozia asta te omoară”, ”știi doar să(mi) cheltuiești banii! S.a.m.d. .
Dacă îți imaginezi că nu ai o contribuție la perpetuarea comportamentului nepotrivit/greșit, al celui de lângă tine, te înșeli cu bună știință! Repetarea la nesfârșit ale acelorași expresii, sintagme, judecăți, epitete, etichete, nu fac decât să întărească comportamentul problematic, adică acel ceva din el, din ceea ce face el/ea, care nu-ți convine, care te irită, te supără. Psihologii numesc obiceiul tău (automatismele tale verbale și emoționale) ”aură negativă”.
Comportamentul lui/ei greșit este menținut și chiar perpetuat de comportamentul tău verbal, dar și emoțional similar, în relația cu el. Nu-i dai nici o șansă să se vindece! Critica, epitetele, judecățile, etichetele, limbajul suburban/trivial sunt la fel de toxice ca și comportamentele care îți repugnă și care întăresc comportamentul indezirabil al partenerului de viață.
Obișnuiește să-ți schimbi atitudinea (fii mai relaxat, mai tandru, mai iubitor, mai înțelegător, mai persuasiv, mai asertiv, ascultă activ, acceptă, fii mai conciliant etc), dar și obiceiurile verbale/de limbaj și vei fi surprins de schimbările bune care vor avea loc în comportamentul iubitului/iubitei tale.
Schimbă ”aura negativă” cu ”aura pozitivă”. Afirmă cum vrei să fie cel/cea pe care se presupune că-l iubești/ o iubești, crede în ceea ce spui și fii … credibilă. Vei constatat că el/ea este și altfel, este chiar așa cum vrei tu să fie! În câteva luni, maxim un an, vei constata că nu s-au mai repetat acele comportamente indezirabile, iar relația dintre voi este vizibil îmbunătățită.
Experimentează aura pozitivă o perioadă mai lungă de timp și vei înțelege ceea ce pare de neînțeles astăzi. Simplu: îmi vei da dreptate. Și tu te vei bucura de relația ta de cuplu. Contribui activ la sentimentul de ”noi”, vântul bun din pupa relației voastre!

 

 

Dana Dumitra Dumitrache
Psihoterapeut
Copyright: Se pot folosi fragmente de text / idei detaliate sau generale care aparțin exclusiv autorului, fără un accept prealabil, dacă se face trimitere prin link către acest blog www.elacraciun.ro / www.danadumitrache.ro) şi se menţionează autorul (Dana Dumitrache Dumitra). Acest articol (cu teorii, idei) sunt proprietate intelectuală și nu pot fi preluate și folosite fără acordul explicit al autorului, cu atât mai mult, nu pot fi preluate și folosite ca fiind idei și teorii proprii, în articole sau prin intermediul oricărui alt material scris și publicat în mediul on-line/offline.

Psihoterapia anxietatii si a atacurilor de panica

Cine nu se declară anxios, cel puțin într-un moment de viață, nu pare să aibă genele speciei umane.
Oricum, de la anxietate la atacul de panică ar mai fi doi, trei pași. De la atacul de panică la nefericire n-ar fi nici măcar o linie trasată între cei doi pași. De la nefericire la cine știe ce afecțiune fizică / organică declanșată de starea emoțională disfuncțională ar putea să ne mai despartă niște luni, cel mult ani, dar nu prea mulți. În sensul că, somatizarea conduce, în cele din urmă la boală. Nu, nu ești nebun dacă te doare ceva, iar medicul constată că nu ai nimic și te trimite la psihiatru, eventual la psiholog. Știe el ce știe, medicul carevasăzică. Ai aflat deja că emoțiile negative perpetue sunt precursorii, dar și declanșatorii stresului oxidativ, care, în timp, creează disfuncții/dezechilibre la nivelul diverselor organe, mai pe românește, cum spuneam, declanșează boala.
Simptomele anxietății:
1. Îngrijorare constantă pentru cel puțin două planuri ale vieții. Genul ”Mai bine pun răul în față ca să nu mă ia necazul pe nepregătite”/ ”Ce-ar fi viața fără griji?”. Paternul emoțional și cognitiv (gânduri disfuncționale/distorsionate) poate fi inclusiv moștenit pe linie maternă sau paternă. Și bineînțeles, adus la nivel de ”artă” prin propriile experiențe nefavorabile.
2. Evitarea îngrijorărilor cotidiene sau hipersensibilizarea la situații sau informații posibil anxiogene. ”Mai bine nu merg la spital, să nu mă îmbolnăvesc mai rău de ce-o să văd sau o să aud acolo”/”Mai bine nu mă uit, că iar îmi crește tensiunea/ Dacă leșin de frică, Doamne-Ferește pe acolo?!” Sau ” Nu-i dau voie lui fi-miu să meargă în tabără, cine știe ce se mai întâmplă și pe acolo!”, ” Dacă nu iau examenul?”, ”Dacă pierd sarcina?”, ”Dacă pățește soția/soțul ceva, ce mă fac?” etc. .
3. Conștientizarea faptului că fricile și grijile îți fac rău întăresc comportamentul anxios ”Simt că înnebunesc de atâtea griji! Și dacă înnebunesc?/ Sigur înnebunesc!”.

 

Simptomele atacurilor de panică: palpitații, amețeli, frica că vei muri, că leșini, că faci vreun atac de cord sau de atac cerebral, senzația de sufocare, respirație greoaie, tremor (membru, trunchi, față), se pot manifesta și noaptea, când te trezești brusc din somn și ești cuprins de o stare intensă de rău fizic sau emoțional.

 

Strategii de contracarare ale anxietății pe care le poți aplica și singur:
1. Evită consumul de excitante (cafea, alcool, amfetamine).
2. Asigură-te că nu ai probleme de hipertiroidie (consultă un medic specialist).
3. Conștientizează gândurile distorsionate/disfuncționale.
4. Renunțarea la hipervigilență: nu scoți ștecherul televizorului din priză, lași copilul să meargă în tabără, nu porți o armă albă asupra ta, nu încui ușa de la intrare decât cu o cheie, dormi cu lumina stinsă, nu mergi cu 40 de km pe oră pe un segment unde se circulă cu 70 de km pe oră. etc. .
5. Antrenează-ți mentalul să gândească pozitiv, să transforme conținuturile negative în conținuturi pozitive: sunt în siguranță, sunt sănătos, sunt capabil să mă bucur, sunt capabil să promovez examenul, sunt iubit/iubită, sunt puternic (ă), pot să vorbesc în public etc. . Tehnica este și mai viabilă dacă este realizată măcar o dată în stare de relaxare profundă.
6. Expune-te factorilor stresori, fă tot ceea ce îți interzici să faci sau să fii. Treptat, mai întâi la nivel de gând, apoi, la nivel de faptă (poți fi însoțit de cineva în care ai încredere, la început).
Tehnici de contracarare ale atacurilor de panică pe care le poți aplica și singur:
1. Tehnica respirației în patru timpi: inspiri adânc, până la vârful plămânilor, ții aerul în plămâni timp de 4 secunde, apoi îl expiri șuierător, cu buzele țuguiate. Aplic-o de 8-10 ori.
2. Tehnica rugăciunii/mantrei: spune o rugăciune în gând de câteva ori, minim 7-10 ori.
3. Concentrarea atenției asupra senzațiilor corporale (asupra bătăilor inimii, de exemplu). Vei constata exacerbarea senzației fiziologice/accelerarea ritmului cardiac. Concluzia: mentalul îți influențează starea fizică și emoțională.
4. Privește un punct fix, timp de 3-4 minute, sau cerul albastru sau un copac înfrunzit, fredonează o melodie/ascultă o muzică relaxantă.
5. Adu un aport echilibrat de minerale, din extracte naturale (spirulină, clorella, alfalfa, rășină mumie etc), în concentrație medie/minimă, cu pauze semnificative de timp (exemplu: cinci zile iei, cinci zile faci o pauză), enzimele și mineralele echilibrează neurotransmițătorii și hormonii responsabili de anxietate și de stare de bine.
În fond alegem ce vrem să trăim: bucuria, starea de bine, echilibrul, sau nefericirea. Să nu-ți trăiești viața din pricina fricilor este … decideți voi cume este. Să o trăiești parțial sau greșit pentru că frica sau gândul negativ/distorsionat dictează este, la fel, cum decideți voi să fie. Va fi oricum, dar nu BINE. Va fi orice, dar nu ECHILIBRU.
Nu există stare negativă pe care să nu o învingem. Nu există gând disfuncțional/distorsionat pe care să nu-l transformăm într-o resursă pozitivă/ gând pozitiv/ comportament cognitiv pozitiv. Știți vorba aia: învățul are și dezvăț.
Dana Dumitra Dumitrache
psihoterapeut
Copyright: Se pot folosi fragmente de text / idei detaliate sau generale care aparțin exclusiv autorului, fără un accept prealabil, dacă se face trimitere prin link către acest blog www.elacraciun.ro / www.danadumitrache.ro) şi se menţionează autorul (Dana Dumitrache Dumitra). Acest articol (cu teorii, idei) sunt proprietate intelectuală și nu pot fi preluate și folosite fără acordul explicit al autorului, cu atât mai mult, nu pot fi preluate și folosite ca fiind idei și teorii proprii, în articole sau prin intermediul oricărui alt material scris și publicat în mediul on-line/offline.

Obișnuim să țipăm la copii? Cum înlăturăm consecințele.

M-am gândit că vă va fi mai util să vă străduiți să reparați un comportament decât să-l excludeți, pentru că așa vă spune cugetul sau psihologul.
Să credeți că puteți exclude acest comportament, țipatul, e o himeră. Să-i dictați minții emoționale e o mare, dar mare provocare! Doar un antrenament dur, poate cel pe care îl practică anumiți angajați ai serviciilor secrete sau cei care lucrează sub acoperire în crima organizată ar putea fi capabili să-și cenzureze reacția emoțională și încă pe cea pe care a învățat-o din pruncie! Vrei nu vrei, gura este slobodă și emoția primează gândului cuminte de persoană civilizată (de regulă are la bază un comportament învățat și experimentat maxim: mânia). A! Ar mai fi o variantă de control: să fiți alexitimici, adică habarniști în ale emoțiilor. Dar nu e o virtute, ci o povară, pentru că lipsa oricăror emoții sau neconștientizarea lor, creează un handicap și celui care îl manifestă și partenerului/partenerei sale, dar copilului său.
Ne acceptăm cu bune și cu cele mai puțin bune.
Deci, mai bine să nu forțăm natura și să învățăm să trăim cu ceea ce suntem, pe ici pe colo, să vindecăm emoțiile dureroase, recte copilul rănit din noi înșine și, poate, poate, chiar vom abandona paternul acesta emoțional, sensibil reactiv. Dar nu bag mâna în foc că temperamentul, acest armăsar sălbatic, va deveni mielușel doar pentru că a învățat să iubească și să ierte, inclusiv să se ierte pe sine.
Copilul nostru nu este un program din memoria unui calculator performant. Dai click pe el și funcționează întocmai. El, adesea, este oglinda în care ne privim pe noi înșine, dar ne privim și cu ochii copilului rănit sau al mamei, al tatălui imperfect și arareori suntem capabili să conștientizăm ceea ce suntem în profunzime, și cu atât mai mult să ne acceptăm lipsurile sau limitele. Și ce facem? Reacționăm, fix cum reacționa bunica, mama, tata sau bunicul nostru, adică adulții importanți din educația noastră.

 

 

Am țipat? Am urlat?
1. Nu ne băgăm capul în căldarea cu apă, ca să ne trezim sau să ne pedepsim, și o ținem tot așa până când ne-am înecat în propria noastră rușine sau vinovăție. E un cerc vicios. Cu cât ne simțim mai vinovați sau mai rușinați, cu atât mai des și mai aprins vom manifesta reacțiile emoționale problematice, precum cele de mai sus.
2. Ne liniștim și decidem că puiul acela de om sau de tânăr în devenire, merită scuzele noastre, iar noi merităm iertarea lui. Am decis, am acționat, dar nu din reflex, ci din credință onestă că decibelii vocii noastre chiar i-au tulburat starea emoțională și nu a fost ușor să se ierte pe sine și nici să ne ierte pe noi. Dacă părerea de rău nu este autentică, nu transmitem iubirea din spatele regretului și nu vindecăm mintea emoțională, nici a lui, nici a noastră.
3. Da, există tehnici comportamentale care te învață pe tine, colericule om, să manager-iezi reacția emoțională prin semnale general valabile și recunoscute în ambele tabere: prin retragere la timp din mediul favorizant acestui tip de reacție, prin cuvinte cheie pe care le rostești în momentul emoțional ”T” (când îți vine să urli/țipi) etc. . Dar, te condiționezi să le folosești, le aplici temporar, până răbufnești și … răbufnește și mecanismul inconștient de apărare care ascunde frica de eșec/ de imperfecțiune sau vinovăția și/sau rușinea și reacțiile tale sunt și mai accentuate, mai des manifestate.
4. Doar iubirea copilului tău ar putea să dezamorseze bomba cu comandă teleghidată care ești (o manevrează inconștientul cu tot ce conține dureros acesta). O îmbrățișare, un zâmbet, mici scuze (că, doar, de, ai greșit), o glumă bună, o declarație de iubire și de împăcare. Învață-ți copilul să le folosească din abundență în relația cu tine.
5. Explică-i că sunt lucruri din noi pe care le putem educa, negocia și altele care nu pot fi nici educate, nici negociate, cel mult, pot fi înțelese și acceptate. Temperamentul moștenit/dobândit, doar un microcip intraneuronal setat pe pace eternă, ar putea să-l strunească sau să-l transforme/schimbe.
Ai greșit? Arată-i copilului că te străduiești să strunești armăsarul acela nărăvaș din tine. Cere-i opinia, cere-i ajutorul, oferă-ți ajutor. Măcar vindecă acel copil rănit din tine. Poate nu ai primit suport emoțional și afectiv în copilărie, nu unul autentic, poate că ai fost criticat excesiv, poate că ai fost abandonat, poate că ai fost neîndreptățit constant, umilit sau jignit. Vindecarea/deblocarea emoțională mai strunește/ajustează reacția emoțională pe care o ai, cine știe, strict cu micul tău prinț/mica ta prințesă.

 

 

Iartă-te. Cerul nu o să pice pe tine, chiar dacă tu crezi asta. Și nici nu o să se deschidă pământul ca să înghită monstrulețul din tine. Ești ceea ce ești. Ești și ceea ce poți fi.
Iubiți-vă prin declarații și gesturi copiii. Nu gesturi de achiziție. Ci gesturi de tandrețe.
Dana Dumitra Dumitrache
Psihoterapeut
Copyright: Se pot folosi fragmente de text / idei detaliate sau generale care aparțin exclusiv autorului, fără un accept prealabil, dacă se face trimitere prin link către acest blog www.danadumitrache.ro) şi se menţionează autorul (Dana Dumitrache Dumitra). Acest articol (cu teorii, idei) sunt proprietate intelectuală și nu pot fi preluate și folosite fără acordul explicit al autorului, cu atât mai mult, nu pot fi preluate și folosite ca fiind idei și teorii proprii, în articole sau prin intermediul oricărui alt material scris și publicat în mediul on-line/offline.

Tu cum procedezi atunci când afli că ești înșelat/înșelată? Terapie de cuplu.

Infidelitatea nu este tocmai ca ploaia de vară, cu ropote, trăsnete și apoi, trece. Crezi că ai trecut peste momentul critic, dar durerea se reactivează când ți-e lumea mai dragă.

Interesant este că n-ar trebui să spui: ”Eu n-am să înșel niciodată!”. Invariabil, afli, mai târziu, în ani, că tocmai ai ”comis-o”. Mă rog, dacă nu ai înșelat, ai căpătat, de ce nu, rolul de amant/amantă.

Dragostea nu pare să țină cont de reguli și norme sociale sau culturale/morale. Așa se întâmplă cu legile astea nescrise ale vieții. Constați că, vrei nu vrei, tot trebuie să-ți înveți lecțiile, inclusiv atunci când ești vehement și condamni … un om, o realitate! Și de ce n-ai face-o când suferința e așa de mare că nu mai vezi mai departe de ”ea”!? Și, ți se întâmplă să trăiești ceea ce mai ieri ai blamat probabil și ca să înțelegi partea ”adversă”, dar și ca să te ierți pe tine, cu alte cuvinte, să atragi în viața ta o experiență cu adevărat plină de învățăminte.

Deci, afli, întâmplător sau nu, că partenerul tău de viață trăiește o relație extraconjugală, animată sau nu de sentimente.

Pentru o zi două, trei, șocul te ține în fibrilație. Ți-e frică, mustești de gânduri distorsionate, te doare, aproape fizic, nu înțelegi de ce ai fost trădată/trădat, de ce nu ai simțit/intuit nimic sau dacă ai simțit, de ce nu ai acționat din timp ca să stopezi ”nenorocirea”. Ești furios pe tine! Apoi, transferi furia, îndeobște asupra amantei/amantului, dar și asupra partenerului de cuplu/de viață:

– Cum și-a permis ”bestia” (epitetele sunt ”elocvente” ) să distrugă o familie?! Chiar nu are nici-un Dumnezeu, nu știe că va plăti și ea/el suferința provocată?!

Apoi, urmează lupta dintre parteneri. Își pasează vinovăția de la unul la altul. Sau, infidelul/infidela și-o asumă spășit/spășită.

– Dar nu vreau să te părăsesc și nu vreau să mă părăsești! Lasă-mi timp să rezolv problema! Te rog, tu ești ce am mai scump pe lume și nu concep viața fără tine/fără voi!

Și ”problema” absolvă timpul și rămâne nerezolvată vreo zece sau douăzeci de ani! În cel mai bun caz, măcar doi ani, cam tot atât cât benchetuiesc hormonii și neurotransmițătorii responsabili de faza de îndrăgostire!

Între timp, cei doi amanți, dar și ce le două rivale sau cei doi rivali s-au întâlnit sau au făcut schimb de sms-uri lungi, au vorbit la telefon, mai rar, s-au agresat verbal și fizic. Trăim, în fond, într-o lume cvasicivilizată. Și mai rar, rivalele (în special) colaborează și coalizează. Da, da, coalizează împotriva infidelului! Motivele nu mai contează, le intuiți cumva. Și infidelul este prins la mijloc … o vreme. Se întâmplă să evadeze din triunghiul isoscel și să nimerească în brațele altei mironosițe! Conform preceptelor psihologiei sociale, grupul problematic a fost spart magistral! Și, iacă-tă, cum s-a rezolvat conflictul! Ce mirare că ești, ce întâmplare că … sunt!

Cel rănit/ cea rănită învață să meargă mai departe. Își acordă mai multă atenție: slăbește, se îngrijește, se parfumează, își reia viața socială, își face travaliul de doliu (dacă nu și-a pierdut parțial sau total partenerul, atunci cu certitudine, în tot tumultul acesta emoțional, s-a pierdut pe sine!), plângând o vreme-nevreme pe umărul prietenilor la îndemână. Rămâne smerit în triunghiul amoros sau pleacă mai departe și experimentează o altă relație, de regulă, cea de sacrificiu (se vindecă emoțional/afectiv, dar nu rămâne în această relație postdivorț/despărțire).

Ce mai tura-vura, până la urmă, viața merge înainte. Depinde de tine cât de profund sau de repede și de superficial te vindeci!

Cum e mai sănătos să reacționezi în momentul critic?

1. Tu, cel care ai înșelat recunoaște de la bun început, dacă tot ai fost ”mirosit” de infidelitate, asumă-ți experiența și nu submina echilibrul emoțional al partenerului, sau nu-i subestima inteligența sau intuiția! Îl scutești de o suferință prelungită. O să ajungă să creadă că e, așa, un pic nebun/paranoic, când te acuză de infidelitate, iar tu continui să negi privindu-l/privind-o în ochi. Să o/îl minți nu este nici măcar o soluție de avarie! Până la urmă, adevărul este unul singur și își va face loc, cumva, în viața voastră.

2. Trăiește-ți furia și resentimentele oricât ai nevoie! Țipă, fă scandal, nu ține în tine! Mai bine să te exprimi emoțional, decât să mocnești de suferință în tine și să te identifici cu prerogativele aurei de deasupra capului tău! Stresul prelungit, neexprimat, te sabotează organic și consecințele unei afecțiuni autoimune/incurabile sunt iminente și deseori … devastatoare.

3. Fă travaliul durerii. Povestește ceea ce trăiești unei persoane de încredere, neapărat cu ceva experiență de viață și cu mult discernământ; preferabil, bate la ușa unui cabinet de consiliere maritală. Povestește și răspovestește până când lacrimile sau furia au secat și lucrurile au devenit mai limpezi, iar tu mai capabil/capabilă să explorezi experiențe romantice/maritale noi!

4. Nu sta singur/singură în casă! Ieși, cunoaște, ascultă, privește, inclusiv în viitorul tău încărcat de resurse de împlinire!
5. Decide, în sfârșit pe ce drum o apuci. Rămâi cu el/ea sau mergi mai departe, o vreme, singur.

6. Acționează imediat după ce ai decis ce este mai bine pentru tine. E preferabil mai devreme. Timpul trece/anii trec. Să rămâi agățat de o himeră sau de o suferință este, din punctul meu de vedere, o crimă: ucizi propria ta realizare, propria ta împlinire, prin refuzul acesta de a trăi învățând să te bucuri, acceptând să fii iubit, iubindu-te! A nu trăi e mai grav decât a trăi cu adevărat!

7. Dacă rămâi în relație, asigură-te că ai IERTAT! Și că TE-AI IERTAT! Apoi, bucură-te, iubește, fii recunoscător că ai izbândit și ai ”dovedit” experiența traumatizantă! Înseamnă că partenerul/partenera ta a acționat corect pentru vindecarea cuplului/familiei voastre. A știut și cum să te ajute să gestionezi durerea.

8. Să nu uiți că, în majoritatea cazurilor și cel care înșală SUFERĂ! Mult! Și dacă mai este și îndrăgostit de amant/amantă, suferă pentru TREI.

În mod clar, nu am adus în discuție reacțiile care frizează patologia și vin din ev mediu: violența fizică (în special a celui care a înșelat, dar și a celui/celei care a fost înșelat/înșelată) și reacția/suferința copiilor expuși conflictelor, acolo unde există o familie în toată puterea cuvântului. Cel care nu își poate asuma eșecul sau vinovăția sau eșecul recurge, de regulă, în baza unei furii devastatoare, la violență fizică!

Ce să spun mai mult?

Iubește-te! Iubește viața așa cum este! Prețuiește ceea ce ești și ceea ce vezi mai departe de suferință! Ține-ți copiii și prietenii adevărați aproape!

Și nu uita: oricând poți să schimbi rolul și poți să trăiești ceea ce ai urât cumva/cândva și să privești și să înțelegi lucrurile din perspectiva celuilalt/celeilalte! Nu spune eu ”niciodată” … ”niciodată”!
Dana Dumitra Dumitrache

Îndrăznește! Poți mai mult! Meriți mai mult! Poți și ALTFEL!

Îndrăznește! Poți mai mult! Meriți mai mult! Poți și ALTFEL!

Mă tot gândesc de ce oamenii care îmi calcă pragul cabinetului, dar nu numai ei, pun pe ultimul loc cariera, creșterea profesională , poate chiar și cea socială?! Oricum, sunt interdependente sau ar trebui să fie. De ce, în România, oamenii nu sunt interesați în mod deosebit de realizări în planul acesta care le poate aduce confort, bunăstare, sentimentul utilității, respect și stimă de sine, libertate de acțiune s.a.m.d. ? Știu, o să-mi spuneți că, ”nu, mulțumesc, sclav pe plantație n-am de gând să fiu!”. Dar cine a vorbit despre hipersolicitare, despre program prelungit, despre prizonieratul într-o funcție problematică dintr-o multinațională?! Și chiar de-ar fi și astfel, cine vă spune că nu sunt și beneficii? O casă la margine de pădure, un concediu într-o locație de vis, o mașină confortabilă, prime, bonusuri, întâlniri cu oameni/profesioniști deosebiți, certitudinea că faci ceva interesant sau important, sau oricum ți-ai traduce tu împlinirea de la nivelul reprezentărilor tale.

Nu vorbesc nici măcar despre ceea ce faci ca să-ți depășești condiția, ca să-ți supracompensezi condiția, sau să-ți surclasezi condiția. Îmi vine in minte o știre auzită în dimineața aceasta la radio: un sociolog și-a schimbat eminamente destinul profesional, optând pentru o profesie abracadabrantă în epoca internetului, a energiei solare și a coloniozării pe Marte? Ce profesie? FIERAR! Și o spun cu un soi de emoție! Acest OM chiar a ales cu sufletul ! Și face din profesia aceasta pierdută în veacuri, o emblemă a vieții lui! Reînvie un meșteșug aproape apus și meșterește ceva în plus decât potcoave, cuțite sau săbii artizanale sau funcționale, el dă viață veșmintelor din fier ale înaintașilor neamului nostru, dacii! Acest om își urmează un destin numai de el știut și simțit și o face la superlativ și într-un mod în care puțini s-ar fi gândit să o facă! Talentul, instinctul, determinarea, pasiunea, încrederea, munca nu neapărat ușoară, sunt ingrediente ale oricărei profesii de succes.

Fă ceea ce te pasionează.

Scrie o carte, scrie mai multe, dacă acesta îți este harul, dacă așa te poți exprima cel mai bine! Cuvântul vindecă, dacă este pornit dintr-o conștiință înaltă, morală, curată. Cuvântul face mai mult decât am întrezări la o primă ocheadă. Iar cartea care se naște din esența ființei tale, din preaplinul înțelegerii și al cunoștințelor tale intuite, învățate, trăite, va trezi alte conștiințe, va hrăni alte minți și va mângâia alte inimi.

Ceea ce faci necondiționat, experimentează și vei afla, se întoarce la tine prin mijloace și prin beneficii nebănuite. De asemenea, ceea ce faci condiționat de un adevăr intern propriu, dacă nu frizează dezechilibrul/patologia, ci doar antrenează performanța, dorința de reușită și de schimbare, atunci rezultatele vor fi aceleași. Vei reuși ceea ce ți-ai propus, îți vei atinge obiectivul, iar acest obiectiv, probabil că te va duce mai departe, va atrage spre tine noi oportunități, noi idei, noi descoperiri, noi realizări! Vei privi retrospectiv și vei înțelege că nimic din munca, pasiunea, credințele și determinarea ta nu au fost în van, nu s-au pierdut pe apa sâmbetei.

Un procent semnificativ din cei care apelează la serviciile unui psiholog, pun pe primul loc împlinirea personală mai presus de cea profesională. Ceea ce nu au aflat încă este faptul că împlinirea profesională poate consolida sau chiar valida împlinirea personală/familială. Sentimentul utilității este bine completat de sentimentul competenței și împreună reglează stima, respectul sau chiar iubirea de sine.

Fă ceea ce te inspiră.

Atunci când ești mulțumit de ceea ce faci, dar în mod autentic, nu doar declarativ, creezi un soi de efect de nimb în jurul tău, vii cu un aport de energie pozitivă care inspiră și bucură, bineînțeles dacă nu deții, la nivel de virtute, vreo meteahnă mai mult decât gravă, precum critica! Critica, pe termen lung, are efect de baros: turtește, modifică structura mentală și emoțională a victimei.

Dacă tu te simți excelent ca angajat sau ca voluntar în cine știe ce organizație nonprofit sau care orânduiește schimbarea într-un domeniu sau altul, fără să fii retribuit substanțial, nu înseamnă că nu evoluezi profesional și uman, că nu construiești o carieră care, cândva, dacă nu imediat, nu îți va aduce satisfacții și beneficii! Beneficiul imediat este sentimentul că faci ceva important sau ceea ce trebuie, într-un context dat. Contribuția ta la ceva relevant înseamnă mult pentru propria conștiință. Este importantă implicarea ta și tu știi asta!
Să-ți dorești mai mult nu este un act de egoism. Să faci mai mult, nu înseamnă că truda îți va chinui sau îmbolnăvi corpul/organismul. Să faci altfel lucrurile decât ceilalți, nu înseamnă că faci greșit, dimpotrivă, înseamnă că ceea ce faci tu ne învață pe noi despre tine și despre alții, poate, chiar, despre noi înșine.

Crede în tine și în munca ta.

Nu accepta un job prost plătit doar pentru că n-ai altă perspectivă. Muncește, comunică, fii onest cu tine și cu ceilalți, crede în tine și în munca ta și vei afla că vei fi retribuit așa cum se cuvine, dacă nu de cel care te-a deapreciat, atunci de altcineva care va observa cine ești și cum ești și va dori să te țină aproape și să recunoască valoarea ta și a muncii tale. Trebuie esențialmente să CREZI în tine sau măcar în munca ta! Dacă tu nu crezi în tine, nu pretinde de la celălalt să creadă! Foarte rar se întâmplă sincronicități mirabile prin care un om este descoperit de un alt om și promovat ca atare. Și dacă trăiești o experiență ca asta se datorează faptului că omul care a crezut în tine este/era obișnuit să descopere și să promoveze oamenii de calitate, cu tot cu talentele lor.

Fii vizionar în viața ta. Prețuiește calitatea muncii tale, fă o muncă de calitate, în primul rând, apoi creează premizele care vor aduce recompense și beneficii! Acționează, pas cu pas. Energia creatoare ești tu! Destinul profesional este expresia omului din tine, oglindește preocupările, credințele, eforturile, pasiunile tale!

Ceea ce ești și faci tu inspiră o mulțime de alți oameni, dacă și numai dacă ceea ce faci, faci cât mai aproape de sfințenia din tine! O spune ”țăranca” din mine, pentru că mi-au spus-o și mie alții, de-a lungul călătoriei mele prin viață. Omul sfințește locul, iar munca e sfântă! Sunt două conținuturi de aur din conștiința colectivă a acestui popor!

Îndrăznește! Poți mai mult! Meriți mai mult! Poți și ALTFEL!

Și aici: www.elacraciun.ro

Dana Dumitra Dumitrache
psihoterapeut

Copyright: Se pot folosi fragmente de text / idei detaliate sau generale care aparțin exclusiv autorului, fără un accept prealabil, dacă se face trimitere prin link către acest blog (www.elacraciun.ro) şi se menţionează autorul ( (Dana/Dumitrache Dumitra, www.danadumitrache.ro). Toate aceste articole (teorii, idei) sunt proprietate intelectuală și nu pot fi preluate și folosite fără acordul explicit al autorului, cu atât mai mult, preluate și folosite ca fiind idei și teorii proprii, în articole sau prin intermediul oricărui alt material scris și publicat în mediul on-line/offline.

Terapie de cuplu: Certurile salvează căsnicia!

Rar îmi este dat, în terapie, să aflu că doi parteneri nu se ceartă în relația de cuplu. Și trebuie să îi cred pe cuvânt când îmi spun ”niciodată”. Pot să accept faptul că doi oameni care trăiesc sub același acoperiș, El și Ea, nu se ceartă. Și o să mă întrebați: ok, atunci ce caută cei doi în terapia de cuplu?!

Întrebare firească.

Răspuns, după ce am întors problema pe toate fețele (istoric personal și de cuplu, obișnuințe, prezent explorat): se plictisesc.

Eeei, ar fi bine dacă am lucra doar cu destructurarea/anularea plictiselii … !

Consecința plictiselii în cuplul autohton este explorarea noutății. Noutatea este o atracție împărtășită și trăită ca atare. Interesant este că, imediat după atracție, vine îndrăgosteala. Ei, da, despre acest gen de noutate vorbesc. Noutatea ”explorată” prin experiențe trăite un pic mai departe de patul conjugal.

După atâta consens și ceva ani trăiți împreună NU AI CUM să nu tragi cu ochiul și în afara spațiului securizant/banal de normal al cuplului/familiei.

– Îmi este atât de bine, că nu mai știu ce simt față de partenerul/partenera mea! Totul e linear, tern, constant, complet și corect. Am atât de mult, dar parcă, tot îmi lipsește ceva!
Relațiile extraconjugale nu pun condiția exclusivă a plictiselii. El/Ea înșală și din pricina conflictelor permanente, și din alte pricini emoționale, pe care nu le vom enunța astăzi.
Dar este un factor favorizant infidelității sau chiar rupturii definitive mai puternic decât conflictul. Mă refer la plictiseala din cuplu.

Cearta e bună la casa omului.

Nu am avut curiozitatea sa caut statistici, mea culpa, dar pot sa trag o concluzie preliminară, privind în interiorul experienței profesionale directe. Și constat că, în cuplurile în care certurile sunt prezente, anii se tot strâng pe răboj și nu cu experiențe traumatizante. Nu fac referire la certurile marcate de agresivitate fizică și verbală care frizează / se încadrează în patologie.

Ieșim de pe tărâmul mironosițelor și admitem că o ceartă sănătoasă, mai ales între doi parteneri cu ștate vechi de cuplu (se cunosc suficient unul cu celălalt), presupune și plasarea unor epitete, poate chiar etichete, mai înseamnă și ton ridicat, uși trântite. Și cam atât. Sunt mecanisme de apărare îndelung învățate și aplicate, unele moștenite (le-au auzit, le-au văzut și trăit alături de familia de origine), altele dobândite prin experiența unor relații amoroase trecute sau prezente. Mânia/furia nu este sinonimă cu … controlul emoțional și verbal.

Certurile sunt constructive, este opinia psihologiei sociale. În general, un conflict este generator de schimbare, cunoaștere inter si intrapersonală, de progres, inclusiv prin eradicarea conflictului.

Din perspectiva emoționalității, orice descărcare, fie aceasta cu și cu trâmbițe sau tunete, este o punte creată peste stres prelungit și peste tulburări emoționale, afective, comportamentale latente. Cu alte cuvinte, descărcarea emoțională, prin ceartă sau conflict deschis, este salutară pentru sănătatea noastră psihică, fizică (lipsa descărcărilor duce la somatizare și implicit la activarea unor boli) și mentală (depresie, anxietate, tulburări adictive). Tot ce strângi în tine, fără să te exteriorizezi, se duce în sânge, devii un recipient ambulant de toxine/radicali liberi. Și mai destabilizezi și neurochimia și bulversezi și hormonii din glanda hipofiză.

Balcanismul nu e o poveste, ci un conținut din subconștientul colectiv și defilăm cu el, vrem nu vrem. Cearta este în ADN-ul nostru. Și avem și antidot pentru ceartă: iubirea, deci … iertarea.

Practic, după o ceartă, în care fiecare a spus ce a avut de spus, sau ce-a învățat să spună (comportament inconștient), împăcarea poate fi dulce pentru că se activează hormonul iubirii sau/și cel al atracției sexuale. Și se activează oxitocina/vasopresina pentru că primești zâmbetul, îmbrățișarea, floarea sau cafeaua de la cel/cea care te-a iertat și acceptat. Îi ești, de ce nu, recunoscător. Activezi și bilele albe (comportamentele bune) căpătate în trecut. Și viața pare din nou frumoasă, luminoasă. Ai învățat ceva despre tine și despre el/ea.

Cuplurile care se ceartă frecvent și se împacă la fel (fără să treacă mai mult de o oră, o zi de supărare e deja prea mult și cearta devine toxică), au toate șansele să reziste drum lung împreună, pentru că învață despre sine și despre celălalt, cu atât mai mult prin conflict deschis. Poate și pentru că își mențin activi și echilibrați neurotransmițători și hormoni care sunt răspunzători de atenție, învățare, plăcere, iubire (dopamina, noradrenalina, adrenalina, serotonina, endorfine, oxitocine/vasopresine). Pentru că momentele sinusoidale ”stare de bine/plăcere/bucurie – nervozitate/furie” sunt mecanicii motoarelor dragostei: torc și pornesc ca unse.

Certurile dintre parteneri sunt pepiniere de soluții viabile la probleme care mai de care. În genere, chiar la cele care au generat conflictul și au deschis supapa de reacții emoționale.
Certurile scurte și nu neapărat dese, eu le spun furtuni de vară, sunt medicamente pentru stres și unde mai pui că alungă plictiseala! Te țin în priză. Afli și altceva despre și de la partenerul tău, realități tăinuite, care nu aveai habar că există și care nu aveau în ce alte împrejurări să iasă la suprafață, dat fiind faptul că, din diverse motive, vorbim mai puțin despre ce ne doare sau despre ce nu ne convine. Să comunici, cu atât mai mult asertiv cere antrenament, nu glumă!

Cheia longevității și armoniei în cuplu stă în capacitatea amândurora de a se împăca reciproc, de a se accepta și de a se ierta ușor.

Nu vă culcați supărați unul pe celălalt. Cereți-vă iertare și acordați iertarea, chiar dacă, aparent, unul dintre voi nu are nici o vină.

Un cuplu longeviv are toate șansele să trăiască momente cu o încărcătură emoțională și afectivă cu adevărat magice! Partenerii se iubesc mai mult, cu fiecare zi care trece peste ei.
Certați-vă, iubiți-vă, fiți vouă înșivă recunoscători!

Dana Dumitra Dumitrache

Zece atribute ale mamei! Te recunoști?

Ce zece atribute ale mamei!

Te recunoști?

Iubirea mamei vindecă, se simte și se trăiește și dincolo de viață.

”Mama este numele lui Dumnezeu scris pe buzele și în inimile copilului” (William Makeapeace Thackeray)

Este uimitor cum te transformi, atunci când devii mamă! Naști o viață, dar renaști inclusiv tu odată cu viața care a apărut pe lume, prin travaliul tău. Cât de greu și cât de frumos este, apoi, să fii și cea care îl călăuzește! Ce mare provocare sunt primii doi ani de viață, cu primul supt, cu primul gângurit, cu primul surâs, cu prima febră, cu primul plâns, cu prima zgârietură, cu prima otită, cu prima bronșolită, cu primul vaccin, cu primii pași, cu primele cuvinte, cu prima vizită la urgențe, cu primul dinte!

Emoțiile unei mame sunt atât de puternice în relație cu puiul ei, încât pot să afirm că trăiește la nesfârșit un ciclu al vieții și al morții, cu tot ceea ce este bun sau mai puțin bun în evoluția copilului său. O mamă moare și renaște cu fiecare lecție pe care o învață și o trăiește alături de puiul ei.

Dar mama trăiește și se vindecă prin sentimentele pe care le nutrește față de copilul căruia i-a dat viață, pentru că iubirea pe care o simte în fiecare clipă pentru EL, înseamnă o stare modificată de conștiință, înseamnă clarviziune, claraudiție, intuiție, empatie, altruism, sacrificiu, oxitocină. Prin oxitocină, acest hormon al iubirii pure, orice durere este anulată, uitată, transformată în stare de bucurie pură, de recunoștință, de mângâiere, de încredere susținută.

Un copil își ia mama de mână și se cuibărește la pieptul ei, atunci când este abătut sau bolnav. Un bebeluș se liniștește atunci când simte mirosul mamei și când îi aude vocea, pentru că, în acel moment, creierul lui produce același hormon numit oxitocină (fetița) sau vasopresină (băiețelul), care micșorează sau anulează durerea și are acțiune vindecătoare. Cuvintele de mângâiere ale mamei sunt puternic vindecătoare pentru copil.

Nu există mame perfecte și nici imperfecte. O mamă mai trăiește un travaliu, cel al propriului copil rănit, în relația cu primul său copil. Când devine mamă, activează și durerile propriei copilării și atunci este ori anxioasă, ori depresivă, ori … agresivă. Și funcționează ca într-un soi de pâclă pseudoprotectoare. Trăirile emoționale ale unei proaspete mămici sunt atât de intense, încât nu s-a inventat o scală care să le definească sau să le susțină! Cel puțin, nu una exhaustivă.

Mama învață să fie mamă pe tot parcursul vieții ei. Nu își propune să învețe, constată că învață, cu fiecare etapă nouă sau diferită din viața proprie și din viața copilului ei.

Ești mamă și vrei să știi că ești o mamă desăvârșită pentru copilul tău. Dar nu există desăvârșire în acțiunile tale, ci doar în sentimentele tale pentru copilul tău.

Ce face o mamă care își asumă rolul într-un mod responsabil și divin/onest.

1. Nu se învinovățește pentru ce nu a făcut încă sau pentru ce a făcut greșit în relația cu copilul său, ci doar se contemplă, acceptă, înțelege și se iartă pe sine. Nu există vină și nici culpă în lecțiile comune de viață, pentru că aceste lecții vindecă alt copil rănit, care a fost cândva mama.

2. Nu condiționează creșterea, iubirea sau alegerile pe care le face fiul sau fiica ei, pentru că este conștientă că, astfel, i-ar răpi propriile lecții unice, autentice de viață. I-ar anula șansa de a învăța din propriile experiențe de viață, oricât de dificile ar fi acestea. De aceea, mama se roagă pentru binele și bunăstarea copilului prin iubirea pe care o simte pentru copil, îl protejează prin afirmațiile de bine pe care le face la adresa lui (aură pozitivă, așa numim noi, terapeuții, acest efect al cuvintelor pozitive) și prin scenariile constructive pe care și le imaginează pentru copilul său.

3. Recunoaște deschis și sincer atunci când greșește față de copilul ei sau față de sine. Și poate chiar își argumentează greșeala pentru propria înțelegere și pentru înțelegerea copilului său. Și își cere iertare sieși, dar mai ales, fiului sau fiicei sale.

4. Își învață fiul sau fiica despre IUBIRE, prin modelul propriu de iubire pe care îl manifestă nu numai în relația cu el/ea, ci și cu lumea.

5. Mama … își iartă propria mamă, dacă are ceva de înțeles, acceptat și iertat. Starea de mamă este propice iertării altei mame, propriei mame.

6. Mama nu trebuie să dea viață ca să fie mamă! Ea iubește inclusiv copiii altora, ca pe proprii copii. Copiii soțului, copiii înfiați. Copiii care n-au mamă.

7. Mama nu judecă, poate doar critică … constructiv, cu blândețe, soluții/alternative/opțiuni.

8. Mama înțelege și acceptă, când este pusă într-o situație excepțională, binele suprem al copilului său, renunțând, poate, la ceva valoros pentru sine.

9. Mama încurajează visele copilului său și îl susține în realizarea lor, fără a proiecta/transfera năzuințele sau visele proprii asupra acestuia.

10. Sentimentul matern autentic a născut conceptul de necondiționare, de iubire necondiționată. O mamă iubește cu spiritul ei și acționează la fel. Mintea unei mame devine un instrument de manifestare al sufletului, în relație cu fiul sau fiica ei.
La mulți ani, mamă!

Dana Dumitra Dumitrache
psihoterapeut

10 semne că te iubești! Iubirea de sine.

Decalogul iubirii de sine.

SARCINA ta nu este să cauţi iubirea, ci doar să cauţi şi să găseşti toate barierele dinlăuntrul tău pe care ţi le-ai construit singur pentru a te feri de EA. Rumi

Iubește-te!

O spunem fiecare dintre noi, atunci când devenim conștienți, mai ales de suferințele noastre, de limitările minții noastre, o mai spunem când, poate, suntem îndrăgostiți, pentru că, probabil, am prins gustul iubirii: cineva ne ”iubește”, ne priește iubirea aceasta și ne amintește că este extraordinar să simți această iubire, să o trăiești ca atare! Din punct de vedere semantic, noțiunea de iubire de sine este clară.

Apoi, iei noțiunea și o studiezi conștiincios, o învârți pe toate fețele, gândindu-te cum s-ar potrivi cu tine, cu credințele, prejudecățile sau cu toate condiționările tale. Și iar te întrebi: în fond, ce o fi iubirea de sine? Sună bine, credibil. Ceva din tine spune că afirmația aceasta este adevărată. Dar o fi ușor, o fi greu să te iubești? Cum adică să te iubești pe tine? Nu e narcisism, egocentrism, egoism!?

Când îți dă ghes gândul că musai trebuie să te iubești, îți vin buluc în minte imagini cu persoane care, Slavă Domnului, se iubesc! Și ce se mai iubesc, de te enervează și aerul pe care îl respiră și-l inspiră! Pentru că, observi fără să vrei, sunt tacticoase în tot ceea ce au legătură cu sine și tare atente cu sine, cu nevoile și cu dorințele lor temeinic exprimate!

Și tu tragi la jug și te spetești mulțumindu-i pe alții și te dedici nevoilor lor și te scalzi în oceane de sudoare formate din abnegația și munca ta, știind că ești de folos unor cauze, unor oameni, unor idei s.a.m.d., unica răsplată fiind imaginea personală istovită, dar mulțumită, din oglindă.

Și iar te întrebi ce-o însemna iubirea asta de sine?! În fond tu, ca un spirit mesianic ce ești/ce te-ai aflat, te-ai sacrificat pe altarul iubirii altora și de alții! În fond, nu aceasta este Iubirea Hristică, sârguincios afirmată de toate persoanele religioase din preajma ta? Să fii de folos altora, să-i iubești pe ceilalți … ca pe tine însuți!?

Și constați, târziu, dacă ai binevoit să discerni ceea ce ești, să-ți decodifici comportamentele proprii și să tragi măcar o concluzie preliminară, că iubirea de sine are la bază o conștiință de sine mai înaltă, care nu are legătură cu tarele comportamentului uman grosier/primar, adică egoist/egocentrist.

Te recunoști în comportamentele de mai jos dacă ai atins experiența iubirii autentice de sine.

1. Crezi în tine și în resursele tale de iubire, de fericire, de autorealizare.

2. Știi că meriți tot ceea ce e esențialmente bun, echilibrat și sănătos, în lumea asta!

3. Îți cinstești corpul ca pe un vas prețios, valoros! Știi că El este un vehicul sigur și extrem de inteligent, capabil să se vindece singur, dacă tu (conștiința ta) alegi să îi respecți legile scrise și nescrise de existență: să mănânci sănătos, să dormi atât cât are el nevoie, să îl hidratezi, să îi vorbești și să-l asculți atunci când l-ai suprasolicitat, să-i dai suplimente de nutrienți și minerale, dacă semnalele vin din zona de deficit sau de emoționalitate negativă (stres).

4. Te IERȚI ușor și sincer, admițând faptul că ceea ce ai făcut greșit ți-a fost și cel mai strălucit profesor.

5. Detectezi vinovăția în tine (în mecanismele tale de apărare) cu priceperea unui sonar ultrasensibil și îi anulezi influența parazitară.

6. Ești cel mai bun prieten al tău, atât în momentele de restriște, cât și în momentele de pace și de relaxare / de comuniune cu tine.

7. Spui des ”te iubesc” și îmbrățișezi la fel. Când i-o spui altuia, de fapt, ți-o spui și ție, pentru că taman într-un moment ca acesta creierul tău produce oxitocină/vasopresină, hormonul responsabil de iubire curată, de empatie, de încredere și echilibru, de sentimente materne/paterne.

8. Ești recunoscător/recunoscătoare fricilor, pentru că acestea arareori nu te învață despre tine și nu te ajută să te confrunți cu propriile limitări.

9. Trăiești constant emoția de bucurie. Te încântă tot ceea ce te înconjoară și are legătură cu oamenii frumoși, cu inocența, cu natura, cu toate acele credințe umaniste care sunt strâns legate de necondiționare. Râzi și zâmbești cu ușurință.

10. Și în cele mai strașnice suferințe nu pierzi contactul cu tine. Te regăsești și în imperfecțiune și în eșec.

Să te iubești pe tine e cel mai frumos dar pe care îl poți face altora, din tot atâtea motive precum sunt cele de mai sus și din încă multe altele.

Iubește-te și iubirea îți va netezi calea spre succes, sănătate și împlinire!

Iubește-te și iubirea te va călăuzi dincolo de granițele mentalului și fizicului, deschizându-te către o cunoaștere superioară celei explorate prin mecanismele cogniției și ale raționamentului.

Iubește-te și vei interfera cu toate IUBIRILE care populează spațiul tău de existență! Cu iubirea de oameni, iubirea de animale, iubirea de natură, iubirea de pietre, iubirea de lucrurile create de alte iubiri ale altor oameni și ale întregii naturi.

Iubește-te și vei integra Iubirea propriului Sine superior, iar această ultimă și sublimă iubire este însăși Iubirea de tot și de toate, este desăvârșirea, inclusiv cea din imperfecțiune.

Dana Dumitra Dumitrache