Infidelitatea nu este tocmai ca ploaia de vară, cu ropote, trăsnete și apoi, trece. Crezi că ai trecut peste momentul critic, dar durerea se reactivează când ți-e lumea mai dragă.
Interesant este că n-ar trebui să spui: ”Eu n-am să înșel niciodată!”. Invariabil, afli, mai târziu, în ani, că tocmai ai ”comis-o”. Mă rog, dacă nu ai înșelat, ai căpătat, de ce nu, rolul de amant/amantă.
Dragostea nu pare să țină cont de reguli și norme sociale sau culturale/morale. Așa se întâmplă cu legile astea nescrise ale vieții. Constați că, vrei nu vrei, tot trebuie să-ți înveți lecțiile, inclusiv atunci când ești vehement și condamni … un om, o realitate! Și de ce n-ai face-o când suferința e așa de mare că nu mai vezi mai departe de ”ea”!? Și, ți se întâmplă să trăiești ceea ce mai ieri ai blamat probabil și ca să înțelegi partea ”adversă”, dar și ca să te ierți pe tine, cu alte cuvinte, să atragi în viața ta o experiență cu adevărat plină de învățăminte.
Deci, afli, întâmplător sau nu, că partenerul tău de viață trăiește o relație extraconjugală, animată sau nu de sentimente.
Pentru o zi două, trei, șocul te ține în fibrilație. Ți-e frică, mustești de gânduri distorsionate, te doare, aproape fizic, nu înțelegi de ce ai fost trădată/trădat, de ce nu ai simțit/intuit nimic sau dacă ai simțit, de ce nu ai acționat din timp ca să stopezi ”nenorocirea”. Ești furios pe tine! Apoi, transferi furia, îndeobște asupra amantei/amantului, dar și asupra partenerului de cuplu/de viață:
– Cum și-a permis ”bestia” (epitetele sunt ”elocvente” ) să distrugă o familie?! Chiar nu are nici-un Dumnezeu, nu știe că va plăti și ea/el suferința provocată?!
Apoi, urmează lupta dintre parteneri. Își pasează vinovăția de la unul la altul. Sau, infidelul/infidela și-o asumă spășit/spășită.
– Dar nu vreau să te părăsesc și nu vreau să mă părăsești! Lasă-mi timp să rezolv problema! Te rog, tu ești ce am mai scump pe lume și nu concep viața fără tine/fără voi!
Și ”problema” absolvă timpul și rămâne nerezolvată vreo zece sau douăzeci de ani! În cel mai bun caz, măcar doi ani, cam tot atât cât benchetuiesc hormonii și neurotransmițătorii responsabili de faza de îndrăgostire!
Între timp, cei doi amanți, dar și ce le două rivale sau cei doi rivali s-au întâlnit sau au făcut schimb de sms-uri lungi, au vorbit la telefon, mai rar, s-au agresat verbal și fizic. Trăim, în fond, într-o lume cvasicivilizată. Și mai rar, rivalele (în special) colaborează și coalizează. Da, da, coalizează împotriva infidelului! Motivele nu mai contează, le intuiți cumva. Și infidelul este prins la mijloc … o vreme. Se întâmplă să evadeze din triunghiul isoscel și să nimerească în brațele altei mironosițe! Conform preceptelor psihologiei sociale, grupul problematic a fost spart magistral! Și, iacă-tă, cum s-a rezolvat conflictul! Ce mirare că ești, ce întâmplare că … sunt!
Cel rănit/ cea rănită învață să meargă mai departe. Își acordă mai multă atenție: slăbește, se îngrijește, se parfumează, își reia viața socială, își face travaliul de doliu (dacă nu și-a pierdut parțial sau total partenerul, atunci cu certitudine, în tot tumultul acesta emoțional, s-a pierdut pe sine!), plângând o vreme-nevreme pe umărul prietenilor la îndemână. Rămâne smerit în triunghiul amoros sau pleacă mai departe și experimentează o altă relație, de regulă, cea de sacrificiu (se vindecă emoțional/afectiv, dar nu rămâne în această relație postdivorț/despărțire).
Ce mai tura-vura, până la urmă, viața merge înainte. Depinde de tine cât de profund sau de repede și de superficial te vindeci!
Cum e mai sănătos să reacționezi în momentul critic?
1. Tu, cel care ai înșelat recunoaște de la bun început, dacă tot ai fost ”mirosit” de infidelitate, asumă-ți experiența și nu submina echilibrul emoțional al partenerului, sau nu-i subestima inteligența sau intuiția! Îl scutești de o suferință prelungită. O să ajungă să creadă că e, așa, un pic nebun/paranoic, când te acuză de infidelitate, iar tu continui să negi privindu-l/privind-o în ochi. Să o/îl minți nu este nici măcar o soluție de avarie! Până la urmă, adevărul este unul singur și își va face loc, cumva, în viața voastră.
2. Trăiește-ți furia și resentimentele oricât ai nevoie! Țipă, fă scandal, nu ține în tine! Mai bine să te exprimi emoțional, decât să mocnești de suferință în tine și să te identifici cu prerogativele aurei de deasupra capului tău! Stresul prelungit, neexprimat, te sabotează organic și consecințele unei afecțiuni autoimune/incurabile sunt iminente și deseori … devastatoare.
3. Fă travaliul durerii. Povestește ceea ce trăiești unei persoane de încredere, neapărat cu ceva experiență de viață și cu mult discernământ; preferabil, bate la ușa unui cabinet de consiliere maritală. Povestește și răspovestește până când lacrimile sau furia au secat și lucrurile au devenit mai limpezi, iar tu mai capabil/capabilă să explorezi experiențe romantice/maritale noi!
4. Nu sta singur/singură în casă! Ieși, cunoaște, ascultă, privește, inclusiv în viitorul tău încărcat de resurse de împlinire!
5. Decide, în sfârșit pe ce drum o apuci. Rămâi cu el/ea sau mergi mai departe, o vreme, singur.
6. Acționează imediat după ce ai decis ce este mai bine pentru tine. E preferabil mai devreme. Timpul trece/anii trec. Să rămâi agățat de o himeră sau de o suferință este, din punctul meu de vedere, o crimă: ucizi propria ta realizare, propria ta împlinire, prin refuzul acesta de a trăi învățând să te bucuri, acceptând să fii iubit, iubindu-te! A nu trăi e mai grav decât a trăi cu adevărat!
7. Dacă rămâi în relație, asigură-te că ai IERTAT! Și că TE-AI IERTAT! Apoi, bucură-te, iubește, fii recunoscător că ai izbândit și ai ”dovedit” experiența traumatizantă! Înseamnă că partenerul/partenera ta a acționat corect pentru vindecarea cuplului/familiei voastre. A știut și cum să te ajute să gestionezi durerea.
8. Să nu uiți că, în majoritatea cazurilor și cel care înșală SUFERĂ! Mult! Și dacă mai este și îndrăgostit de amant/amantă, suferă pentru TREI.
În mod clar, nu am adus în discuție reacțiile care frizează patologia și vin din ev mediu: violența fizică (în special a celui care a înșelat, dar și a celui/celei care a fost înșelat/înșelată) și reacția/suferința copiilor expuși conflictelor, acolo unde există o familie în toată puterea cuvântului. Cel care nu își poate asuma eșecul sau vinovăția sau eșecul recurge, de regulă, în baza unei furii devastatoare, la violență fizică!
Ce să spun mai mult?
Iubește-te! Iubește viața așa cum este! Prețuiește ceea ce ești și ceea ce vezi mai departe de suferință! Ține-ți copiii și prietenii adevărați aproape!
Și nu uita: oricând poți să schimbi rolul și poți să trăiești ceea ce ai urât cumva/cândva și să privești și să înțelegi lucrurile din perspectiva celuilalt/celeilalte! Nu spune eu ”niciodată” … ”niciodată”!
Dana Dumitra Dumitrache