În urmă cu 12 ani, prezentam, cu emoție, în aula unei facultăți, un material despre inteligența emoțională a bebelușului. În materialul respectiv argumentam faptul că bebelușul este, cu adevărat, o persoană care simte, înțelege și răspunde ca atare atunci când este interpelat, atunci când părinții și nu numai, comunică cu el.
Mai mult, în timpul facultății, am luat singura notă de 5 din viața mea de studentă, la cursul de ”psihologia dezvoltării”, pentru că nu am putut, pur și simplu, să reproduc teoriile lui Piaget și ale lui Erickson, în care bebelușul este descris ca fiind un soi de legumă, fără emoționalitate, fără înțelegerea limbajului, fără afectivitate.
Nu am fost de acord cu aceste teorii, pentru că, am mai spus asta, am amintiri clare (mii și mii de detalii), din existența mea de bebeluș. Nu sunt amintiri ecran, adică o proiecție a poveștilor auzite la alții. Și nici proiecția unor fotografii. Fotografii din existența mea de bebeluș nu am avut niciodată. Cele mai vii sunt amintirile emoționale, atunci când conștientizam că, din diverse motive, mă simt obosită, nemulțumită, plictisită, nervoasă, înfometată, neiubită la nivelul nevoilor mele afective. Comunicam, prin gânduri, cu cei din jur. Dacă nu mă ”auzeau”, ȚIPAM/plângeam. Vorbeam printr-un limbaj ”îngânat”. Și fiul meu face la fel: își vorbește sieși, printr-un fel de mormăială, cel puțin atunci când este concentrat la ceva.
Cercetările din ultimii ani au demonstrat realitatea mnezică, emoțională, afectivă, subiectivă, dar și obiectivă din teoria enunțată de mine cu ani și ani în urmă. Psihologii clinicieni și neurologii au concluzionat că aria limbajului și aria emoționalității din nodul amigdalian, sunt elaborate incă din stadiul intrauterin.
Până în anii 80 (când a murit), Francoise Dolto trata bebelușii care refuzau să mănânce, să se joace, să manifeste interes pentru viața asta, doar VORBINDU-LE. Vorbindu-le ca unor adulți. Și vorbindu-le cu afecțiune și implicare emoțională autentică.
Cum spuneam, studii cantitatitive și calitative recente, au demonstrat câteva ipoteze de lucru interesante : bebelușii sunt mult mai reactivi dacă nu primesc atenție afectivă și emoțională de calitate, de la mama lor. Bebelușii mamelor depresive arătau mimici furioase sau triste, plângeau mai des și mai mult, sufereau de insomnie. În general, reacționau printr-o pleiadă de emoții exprimate mimic și nu numai, în mare parte, negative.
In schimb, mămicile echilibrate, care reacționau emoțional de fiecare dată, prin exclamații de bucurie / surprindere pozitive, prin mimică expresivă, prin tandrețe și râs, la mimica și reacția emoțională și afectivă ale bebelușilor lor, au indus bebelușilor lor o reacție emoțională superioară varstei biologice de 0 luni – un an. Aceștia au reacționat prin expresii la fel de grăitoare ale feței, prin râs, prin gesturi, prin gângurit etc . . Practic, bebelușii s-au lăsau conduși de ABC –ul emoțional și și-au lărgit aria de manifestare și de expresie emoțională și afectivă.
Tot ce trebuie să faci ca părinte de bebeluș este să fii prezent emoțional și afectiv în viața lui. Și mai ales, să-i vorbești, să comunici cu el! Și să îl înveți despre emoții, citind mimica bebelușului și descriindu-i clar și empatic, ceea ce vezi și crezi că simte el:
– Vaai, dragul mamii, iată ce bucuros ești pentru că ai prins această jucarie! Sunt tare mandră de tine și fericită pentru că tu ești fericit!
…
– Ooooo, daaaa, știu că ești nemulțumit, dar trebuie să facem și asta (enunțăm activitatea care nu este pe placul bebelușului nostru).
…
– Știu, știu că te doare, știu că suferi și tare mă supără suferința ta. Mi-e teamă că nu știu încă cum să te ajut. Dar vom afla împreună și curând, durerea va fi doar o amintire urâcioasă.
…
– Da, puiul mamei, știu că ești neliniștit și de aceea ești scâncit și ești astfel pentru că și mămica ta este. Sunt neliniștită, temătoare, tristă e.t.c., pentru că sunt preocupată de … (îi spui în cuvinte clare motivul pentru care ești temătoare sau stresată.)
De cele mai multe ori, copiii, până la 3 ani, se identifică cu emoțiile negative ale părinților și nu le pot integra/ accepta, de aceea se vor simți vinovați sau responsabili pentru ceea ce trăiesc părinții lor, chiar și la nivel inconștient, iar reacțiile emoționale vor fi pe măsura suferinței lor mentale și emoționale/sufletești.
Educația emoțională a copilului incepe încă din prima zi de viață, din momentul în care iți ții puiul în brațe pentru prima dată.
Normalizăm ceea ce bebelușul nostru simte/trăiește negativ (furie, tristețe, nemulțumire, durere etc) acceptându-i și înțelegându-i suferința, afirmând ceea ce simte, ca el însuși să identifice ca fiind normalitate ceea ce trăiește din punct de vedere emoțional și mental. Astfel, nu vom întări reacția negativă și nu-i vom perpetua vinovăția.
Ne tratăm propriile suferințe, ca să nu le proiectăm asupra bebelușului. Terapia de susținere postpartum nu este un moft.
Totul pornește de la comunicare verbală onestă și clară. Iar cercul este închis prin cunoașterea/ învățarea emoțională. Vorbind despre emoții, le integrăm la nivelul comunicării și le valorizăm.
Bebelușul nostru înțelege, simte și comunică cu noi, părinții lui.
Deci, sa lasam bebelusii sa comunice în limbajul lor elaborat, din limba ”bebelusilor”.
Mai puteți citi și acest articol (completează argumentativ materialul de mai sus):
http://www.danadumitrache.ro/bebelusul-te-asculta-te-intelege-iti-vorbeste/
Vă ofer două mostre de comunicare autentică bebelușiană. Vizionare plăcută:
https://www.youtube.com/watch?v=_JmA2ClUvUY
https://www.youtube.com/watch?v=4o-VplYrqBs
Dana Dumitra Dumitrache