Și tu ai un copil senzitiv, deci reactiv?

Și tu ai un copil senzitiv, deci reactiv?

Copilul senzitiv, ”această” mare provocare pentru adulții educați la o școală conservatoare, bazată pe disciplină, conformism, autoritate nedemocrată, o școală în care emoțiile și iubirea sunt vulnerabilități rușinoase.

Se întâmplă frecvent să constatăm, ca părinți sau ca educatori, că metodele clasice de educație și de interrelaționare cu copilul nu mai au efectele scontate, dimpotrivă, constatăm că ne împotmolim în reacțiile emoționale și în comportamentul, spunem noi, ”problematic” al copilului.

De ce – ceea ce funcționa la nivel educațional cândva, cel mult cu o generație în urmă, astăzi nu mai funcționează? De ce copiii sunt reactivi din te miri ce! De ce sunt atât de adictivi (nevoia de posesie, de consum, de iubire, de atenție, de achiziție etc) ? De ce sunt atât de furioși sau anxioși sau depresivi? Pentru că, da, din ce în ce mai mulți copii sunt depresivi, iar semnalele de tristețe prelungită nu se percep în timp util de către părinte sau educator!

Dăm vina pe tot și toate, inclusiv pe copil, pe bunici, bonă, învățător, alți copii, pe desenele animate, pe jucăriile ”problematice”, pe lipsa de reguli, pe prea multa ”alintătură”, pe stresul școlii, pe presiunea socială s.a.m. d. .

V-ați gândit vreodată că necunoscuta acestei ecuații are o cauză internă, energetică, psihică a copilului? Știu bine că NU. Nu, nu ați luat în calcul o asemenea realitate intrinsecă a copilului dumneavoastră.

Reacția copilului la influențele mentale și emoționale ale celor din jur.

Un copil senzitiv reacționează imediat la influențele/conținuturile mentale, emoționale și afective ale celor din jur. Nu este nevoie de cuvinte, neapărat, ca un copil să reacționeze. Nu este nevoie nici măcar de percepția nu știu cărui comportament nonverbal mai mult sau mai puțin grăitor pentru copil.

Pur și simplu, un copil poate prelua formele gând ale unei alte persoane, adult sau copil, dar și emoțiile din spatele acestor gânduri și le poate traduce prin resursele cognitive și emoționale de care dispune la acel moment, incomplet sau prin mijloacele mecanismelor de apărare proprii.

Și ce face copilul? Ce poate: se identifică … cu acel conținut sau îl preia ca pe o povară (anxietate, tristețe, abandon), consecința, de regulă, imediată, ar fi aceea de a reacționa cu furie, cu vulnerabilitate emoțională, cu autoagresiune, cu comportament agresiv îndreptat către acea persoană care, fără să știe, îl agresează in acest mod invizibil, nedeclarat.
Cum știm că avem un copil hipersenzitiv?

Este o oglindă clară a stării tale emoționale. Ești agitat, speriat/anxios/nervos? E duracell, n-are stare, este peste tot și oriunde, în spațiul tău intim. Țipă fără motiv, strică tot ce-I cade în mână, te atinge un pic mai agresiv, vrea ACUM, chinuie pisica sau cățelul. Sau este mai emotiv ca niciodată, mai trist, plângăcios, se bagă în sufletul tău, doar – doar să nu-I dai drumul! Te asaltează cu întrebări, mai multe decât de obicei. Caută refugii în jocuri on-line mai agresive decât ar fi indicat. Este mai certăreț și îi este frică, așa, dintr-o dată, de întuneric sau de cine știe ce ursuleț/personaj imaginar care ”nu este bun”. Din senin, îl apucă bâlbâitul. Și tu îl cerți sau îl critici direct sau indirect, prin atenție negativă. Și îi întărești, astfel, comportamentul ”problematic”.

S-ar putea să te surprindă cu faptul că își cere IERTARE fără motiv. Îți spune că te IUBEȘTE mai des.

Și nu mai vrea să meargă la școală! Și tu intri în panică și cauți vinovați. Și s-ar putea să și găsești responsabili de starea emoțională a copilului tău. Pentru că tocmai copilul a atras sau a intrat în mici conflicte cu alți copii sau cu învățătoarea. Sau tace, se închide în el, somatizează (răcește, îl doare mâna, stomacul, capul), este somnolent și n-are chef. A decis: nu mai merge la școală! Nu mai merge la bunici! Nu mai merge în vizită la prietenii voștri.

Copilul hipersenzitiv are o nevoie afectivă mai mare de la adulții importanți pentru el, dar și de la copiii pe care îi consideră prieteni!

Copilul senzitiv vrea atenție afectivă! Și o cere în orice mod a învățat să o facă!

Și NU i se răspunde acestei NEVOI (nu este o LIPSĂ! – ceva ce a avut și nu mai are în prezent)! Pentru că doamna învățătoare are 30 de copii în clasă și pentru că domnia sa și-a asumat rolul de educator, nu de părinte! Ea dorește performanță, disciplină, respect, conformism. Iubirea, dacă există, sub nici o formă nu trebuie arătată sau manifestată, pentru că este percepută ca fiind vulnerabilitate! Și copilul se lovește de un ZID. El nu vrea să colaboreze cu o autoritate nedemocrată, el are nevoie de comunicare asertivă, emoțională. Afectivă!

El este un copil hipersenzitiv, el este un comunicator (receptor și transmițător) emoțional, afectiv, iar cogniția sa este potențată de IUBIRE, de emoții pozitive! De motivație extrinsecă de calitate!

Singurul mod prin care va alege să colaboreze este dacă i se răspunde acelor 3 nevoi de mai sus: comunicare asertivă, afecțiune, emoții de calitate. Pentru că El este, oricum, o sugativă a emoțiilor și a sentimentelor celor din jur! E ca o pisică. Dacă are parte de prea multă alexitimie (incapacitatea de a exprima, identifica emoții) sau de prea multă atenție negativă (care îl destabilizează pentru că îl introduce într-un patern al vinovăției și al rușinii) sau de prea multă tristețe, anxietate, nervozitate, atunci devine agresor, la rândul său, sau se va retrage în carapace și va refuza dialogul și colaborarea.

Materialul următor ar putea fi o lectură constructivă pentru învățători și profesori, pentru că va conține soluții comportamentale și emoționale care să genereze relații de calitate și o gestionare mai bună a conflictelor în interiorul grupului de elevi dintr-o clasă.
Rețineți, dragi părinți și stimați profesori: în spatele unui comportament problematic se ascunde o nevoie afectivă mare. Și această nevoie nu are de a face cu o LIPSĂ! Nu înseamnă că acel copil nu primește iubire acasă! Înseamnă că aceasta este MODALITATEA de comunicare sau/și de interrelaționare a copilului senzitiv! Viața, pentru el, înseamnă emoții de calitate și afecțiune constantă, implictă și explicită.

Dana Dumitra Dumitrache
Psihoterapeut

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.