Plecăm în vacanță! Cu sau fară copii? Aceasta este întrebarea!

Plecăm în vacanță! Cu sau fară copii? Aceasta este întrebarea!

Ieri am întrebat pe cineva când pleacă în vacanță. M-a privit cu o ușoară umbră de regret și mi-a spus că s-a întors deja:
– Dar m-am întors mai obosită decât am plecat.
– Serios, de ce?
– Am fost la mare cu cea mică și am continuat să fac pentru ea ce fac și acasă.

Corect. Copilul încă prea mic pentru a avea autonomie reclamă prezența și atenția mamei și în mijlocul savanei și în timpul ședinței de masaj.

De aceea, dacă suntem părinți cu normă întreagă, ideal ar fi să ne oferim propriul concediu departe de angajamentele de părinți absorbiți de ființa care ne atinge inima plenar și ne inspiră. Soluția: un concediu mic împreună cu stăpânul/stăpâna inimilor și unul mai mare doar pentru NOI! Nici cu bona nu este o soluție potrivită, pentru că piciul va dori, în continuare, să ne seducă timpul în favoarea nevoilor și dorințelor sale.

Înainte de plecarea de acasă îi explicăm că vom lipsi câteva zile din existența lui/ei; – mami și tati trebuie să petreacă puțin timp unul cu celălalt, iar tu vei rămâne cu mamaie/ bona și veți petrece momente minunate înpreună; dar îl asigurați că veți vorbi zilnic la telefon sau/și pe skype și vă veți povesti, astfel, despre câte în lună și în stele!

Nu păcăliți copilul, căci detectorul lui de minciunici e infailibil și, mințindu-l, îl supuneți unui stres inutil! Va simți că este mințit și nu va înțelege motivul sau îl va înțelege și se va simți trădat și va învăța că minciuna este o realitate prozaică a veții. Nu puneți la îndoială perspicacitatea și senzitivitatea unui copil, oricât de mic este acesta! Consecințele minciunilor parentale sunt multiple. Dar despre minciuni, într-o altă poveste.

Tratați-vă copilul cu respect și cu maturitate și veți fi surprinși plăcut în privința comportamentului lui ulterior! Explicațiile, clare, neînsoțite de sentimente de vină, sau de nesiguranță (vă vor sabota momentul, pentru că emoțiile acestea negative vor fi hrană pentru manipulări emoționale imediate; copilul simte ce trăiți și reacționează ca atare, într-un mod care nu vă va susține demersul) vor fi bine primite de pitic, mic la stat, mare la sfat. Sentimentul că este decizia lui este educativ. Experimentați. Corect. Lăsați-vă uimiți de cât de matur își asumă acesta (a) ceea ce îi comunicați, chiar dacă mesajul nu-l avantajează.

Deci, pentru ca în creierul nostru să se producă și niscaiva endorfine, avem nevoie de o vacanță autentică! Doar noi și natura, doar noi și marea, doar noi și muntele, singuri cu trăirile noastre de bine. Părtași activi la experiența care încununează șase luni de așteptare. După jumătate de an de lupte grele cu noi înșine și cu alții, concediul este armistițiul divin.

Nu numai experiența directă din timpul vacanței are întăietate în starea noastra plenară de relaxare, de stare de bine.

Și amintirile din concediu au efect de spa. Ne limpezesc mintea, ne calmează emoționalitatea exacerbată. Ne motivează să trăim sănătos și frumos.

Deci, relaxarea, adică bucuria și odihna mentală, fizică și emoțională obținute în cele două săptămâni de concediu (din păcate cam atât sunt educați românii să obțină de la vară, de la viață, de la patroni, de la sine) sunt hrana următoarelor luni de existență alertă, solicitantă, stresantă, cum altfel.

Fără relaxare, fără starea asta de plenitudine mentală și emoțională, ne alienăm. Somatizăm stresul, emoțiile dureroase, hiperactivitatea mentală, hiperactivitatea fizică. Sistemul imunitar va avea primul de suferit. Apoi, am putea ”experimenta” prima criză de ”bilă”, prima angină pectorală, o altă migrenă, un colon inflamat, o gastrită bine ascunsă de antiacide s.a.m.d. . Doar pentru că suntem setați pe motorul gripat al oboselii cronice.

Sa-i dăm binețe – la propriu – unui pom matusalemic, dar verde încă, să înotăm în mare, să ne pierdem într-un răsărit sau într-un apus de soare, să contemplăm vârful golaș al unui munte, să facem dragoste și să vorbim despre ultima carte citită, așa recomand eu să vă gândiți și să vă trăiți concediul.

Cu pici și pice și fără.
Vânt bun în velele acestei vacanțe!
Vara nu s-a terminat!

Dana Dumitra Dumitrache

One Response

  1. Draga doamna din punct de vedere al parintelui tanar care inca isi doreste a isi trai libertatea de miscare si decizie – asa este – dar a schimbat statutul.
    Acum este parinte – o activitate permanenta . Este adevarat daca exista si asumarea responsabilitatii parentale daca nu ……ce mai conteaza. Tinerii deveniti parinti, uneori prea tineri nu constientizeaza ca micuta creatura ei au adus-o pe lume si ca aceasta are nevoie de ei sa invete sa cunoasca lumea.
    Si petrecerea unei vacante inseamna o alta lectie de viata impreuna. Copilul descopera o alta latura a parintilor sai, descopera pasiunile acestora sau bucuria jocului, a drumetiilor sau a inotului. Copilul este incantat de noile experiente la care participa si la un moment dat, dupa o zi, doua, se adapteaza la programul parintilor. Am constatat asta atat la proprii copii, cat si la ai prietenilor, care ca si mine plecau la drum cu toate cele necesare si vedeau ca s-au intors din vacante cu copii care se adaptau la mai putin, mai sanatosi, mai descurcareti, mai prezenti in realitate si cu care se comunica mult mai bine. Vacanta inseamna experiente noi pentru fiecare si este minunat ca sunt traite impreuna – este o adaptare la normalitatea fireasca, in care fiecare are o contributie cat de mica dar conteaza. Vacantele impreuna au un mare rol educativ atat pentru parinti cat si pentru copii , de invatare si cunoastere a unor alte realitati, in alte spatii decat acasa, unde observa mai bine utilitatea respectarii ordinii, curateniei, frumosului, naturii, a altor familii si a obiceiurilor mai bune sau mai putin bune, dar care cu acesta ocazie ies perfect in evidenta. Experimentarea directa a unui alt aer, trairi, emotii, evenimente. Traindu-le impreuna nimeni nu se simte exclus din viata celuilalt. Daca te intorci din vacanta petrecuta fara copii si te lauzi cu amintirile fara sa vrei si in fata copiilor acestia se vor simti indepartati din viata ta si nu vor intelege de ce nu fac parte din ele. Cand sunt mici si obisnuiti mare parte din timp cu bunicii unde stau cu saptamanile nu e o problema – bunicii sunt parintii si adultul de care au nevoie zilnic, dar daca sunt obisnuiti sa isi vada parintii zilnic dimineata si seara si au un program impreuna le va lipsi crunt. Parintii tineri nu isi dau seama imediat, dar ceva s-a schimbat in comportamentul copilului care il gasesc la intorcere cu caderi in melancolie sau cu teama cand pleci, cand te intorci. Este ceea ce psihologii numesc teama de abandon. Tot ceea ce stie copilul ca are nu sunt lucrurile sau obiectele sau starea materiala a parintilor – singura lui cunoastere ca fiind o recunostere a posesiunii si apartenentei sunt parintii ca prezenta fizica si a caldurii lor sufletesti, a disponibilitatii parintilor de a-si petrece timpul impreuna prin diferite activitati. Orice copil vrea sa fie mai mult imbratisat, luat in brate, sa te joci cu el, sa il urmezi, sa ii acorzi atentie la ceea ce vrea sa iti arate, sa fie langa tine cand faci diverse activitati in care vrea sa fie implicat si el. Asta conteaza mai mult decat orice jucarie, cadou, obiect sau orice alt paleativ de atentie. Orice ii dai, dar sa fiti impreuna. De ceea copiii cer obiecte pentru a atrage atentia parintelui sa ii acorde ceva mai multa atentie si timp – invata destul de repede ca uneori parintii pretuiesc mai mult cadoul pe care il fac decat pe copil insusi, pe care de fapt nu-l cunosc – prinsi in dezvoltarea egotica a propriului sine si a activitatii sau imaginii sale sociale fizice sau virtuale.
    Avem trist acum generatii intregi de copii si adolescenti si chiar de maturi care au trait mai mult singuri, indiferent daca sunt saraci sau bogati material si care nu au repere si valori de familie armonioasa – doar de nevoi si obiecte.
    Vremurile in ultimii 25 de ani au creat dramatic rupturi de identitate, de valori morale, de respect fata de sine, familie, stramosi, cultura romanesca autentica, natura inconjuratoare cu toate miracolele si frumusetile ei autentice. In cautarea unui loc de munca pentru a avea un trai decent multi romani de o deosebita valoare au plecat din tara si multi tineri nu isi mai respecta bunicii si stramosii care si-au realizat o viata si o familie prin respect si munca cinstita in Romania avand sentimentul mandriei nationale si a continuitatii pe aceste meleaguri. Si romanii au luat alte obiceiuri si alte interese si comportamente departe de cele ce le-au mostenit ( nu toate obiceiurile romanesti sunt bune – dar aici ma refer la cele corecte social si moral) . Asa ca acum traim rezultatul acestor experimente.
    Dar cand totul pare pierdut acest popor invata sa renasca cautandu-si radacinile. Si noi avem radacini reale si puternice. Cred ca rolul psihologului este de a cunoaste si a vindeca suflete, vindecand familii si legand legaturile rupte cu radacinile fiecaruia, cu familia baza, cu locurile de nastere, cu obiceiurile locului, cu frumusetea spatiului natural pe care inca il avem pentru a se regasi pe sine – cel autentic si de le lasa mai departe generatiilor ce prin noi vin.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.