Fetita care refuza sa manance

Intalnirea cu Teodora

Teodora este primul nascut in familia ei. Ce alt motiv de bucurie, dar si de mandrie ar mai putea nutri proaspetii si mai tinerii sai parinti? Locuiesc intr-o localitate de langa Bucuresti, impreuna cu parintii tatalui, intr-o casa la curte, foarte frumoasa si ingrijita, de gospodari adevarati, avand, material,  tot ceea ce le trebuie pentru a se considera impliniti. Insa, si cand avem ceea ce teoretic ne este indispensabil traiului fara griji, ne dorim altceva, alta casa, alt serviciu, eventual alt destin.

O prietena de suflet mi-a povestit de problema Teodorei. Nu mananca, nimeni nu stie de ce. Au incercat tot: sa-I schimbe meniul, sa-I schimbe ambientul, sa o legene in leaganul din camera, sa-I cante, sa-I vorbeasca in sensul sa o indemne staruitor sa manance, au fost la medici pediatri, i-au creat meniu personalizat, i-au dat suplimente alimentare pentru varsta ei biologica, sfaturi de specialitate e.t.c. . Dar Teo refuza cu incapatanare sa manance; implinea deja 10 luni de viata. – Hai sa o vezi si tu si sa vorbesti cu mamica ei. Poate afli ce se intampla cu adevarat!

Marturisesc ca, cel putin pentru mine, o casa pe pamant, cu o curte plina de copaci si flori, populata, pe ici, pe colo cu animalute, este un soi de rai terestru. Cam aceasta a fost impresia mea cand am patruns in curte. Ne-a intampinat mamica Teodorei. Apoi, din bucatarie, s-a itit si soacra acesteia, zambind cu bunavointa. O curte gandita pentru joaca copiilor: flori, leagan, gazon si pavaj curat, masinute mari si mici; semn ca exista si un baietel in familie (baietelul fratelui tatalui Teodorei).

Teodora dormea. Spicuim amabilitati in curte, conversatia se leaga treptat. Mamica Teodorei are nevoie de un spatiu personal pentru a se deschide. Imi dezvaluie istoricul de viata al fetitei sale. Intrebarile curg, iar raspunsurile se completeaza unul pe celalalt. Detaliile sunt cele pe care le aflasem deja de la prietena mea. Intram in casa. Un dormitor matrimonial micut, curat, confortabil. Un patut langa perete. Prin cele doua geamuri patrund razele soarelui si ciripit de pasarele. Micuta se trezeste. Este incredibil de frumoasa! Trasaturi rasate, daca poti sa faci o astfel de remarca cand descrii un bebe. Parca un artist de marca trasase linii faciale si mimice perfecte. M-a topit. Ne priveste cu seriozitate. Plange un pic in bratele mamei sale, apoi se linisteste.

Sint coplesita de-a dreptul de personalitatea care se revarsa din fiinta aceea serafica care, de putina vreme, si-a asumat un nume si o viata. Si acum, cand ma gandesc la ea, desi au trecut aproape 4 ani de la intalnirea noastra, mi se umezesc ochii de o stare exceptionala de bine si iubire.

Le rog pe fete sa ma lase un pic singura cu Teodora. Incerc sa  creez o legatura sufleteasca/afectiva intre mine si Teo, in absenta mamei. Apoi, imi spun ca va fi necesar sa-mi  rezerv timp sa vorbesc si alte lucruri cu mamica ei. Toate la timpul lor.

O iau in brate si o duc la geamul aflat in nord-ul camerei. E usoara ca un fulg. Nu gangureste nimic, doar ma priveste cu atentie. O privire care ma infioara. Ii vorbesc direct, in timp ce o tin in picioare pe pervaz. Dincolo de geam,  o salcie isi dainuie aplecata multitudinea de crengute lungi. Se vede si corpul celalalt de cladire. E placut si-ti  inspira un sentiment de liniste.

–   Teuta mea draga, stii ca esti un Inger? Un Inger minunat! Stiu ca ma asculti si stiu ca intelegi ce iti spun. Spune-mi Ingerule, de ce esti tu atat de trista? Ce vrei tu sa-mi spui? Ce anume din viata aceasta a devenit o povara pentru tine? De ce iti refuzi propria viata? Pentru ca, refuzand sa mananci, asta faci! Iti reprimi dorinta de a trai. Stii de ce vezi lacrimi in ochii mei? Pentru ca te iubesc! Iubesc ceea ce esti tu  ca OM! Esti o fetita  extraordinara! Te-ai nascut cu o hipersensibilitate si cu o mare senzitivitate ! Sunt daruri speciale, minunate! Stiu ca, deseori, te coplesesc sentimentele celor din jur! Vei invata de-a lungul vietii tale sa folosesti aceste daruri fara sa te mai lasi doborata de incarcatura teribila  a mintii adultilor din viata ta. Nu te vei mai incarca cu fricile lor, cu supararile si disperarile lor, nici cu deznadejdea sau cu resentimentele lor. Vei invata sa privesti in fiecare suflet ca intr-o oglinda de apa curata si lina. Vei avea atat de multe de facut in viata aceasta minunata! Da, viata este cu adevarat minunata! Tu, asa mica cum esti, ii ajuti deja pe cei din jur sa reflecte mai bine  ceea ce sunt si sa se gandeasca mai mult la ceea ce au prin tine si datorita tie. Parintii tai te iubesc;  sunt fericiti ca existi. Daca asisti la certurile lor, tu sa pastrezi in mintea si in sufletelul tau un gand de bine pentru ei si pentru tine. Tu stii ca va fi bine! Sa iti amintesti pupicii  mamei tale si  vorbele ei de iubire, imbratisarea plina de caldura a taticului tau, dar si jocurile voastre impreuna.  Stii ca va fi bine pentru ca tu gandesti si simti BINE! Acesta este secretul vietii fericite.  Teuta, asculta-ma cu atentie: priveste pe geam si observa viata! Ce vezi? Un copac verde, un pisoi care dormiteaza, un catel care latra, o curte frumoasa; este curtea casei in care te-ai nascut. Iti multumesc ca inca ma asculti fara sa protestezi. Te rog, pui mic, ia din viata ta tot ceea ce este frumos si te implineste. Accepta mancarea caci ea este vitala vietii. Trebuie sa capeti energie, sa cresti si sa te bucuri. O sa ma rog mult pentru tine, pentru implinirea destinului tau deosebit! Accepta faptul ca iti este foame si ca trebuie sa-I dai corpului tot ceea ce este necesar pentru a creste sanatos. Vei descoperi chiar un rasfat atunci cand vei experimenta gustul alimentelor. Gustul dulce al fructelor, gustul proaspat al legumelor, gustul special al carntei,  al laptelui, al iaurtului si al branzei. Gusta mai intai si vei vedea ca iti va placea sa gusti din nou si din nou. Ai obosit? Nu? Ei bine, Ingerule, candva, ne vom reintalni. Pana atunci, iti doresc din tot sufletul meu sa inveti sa traiesti frumos, sa iubesti si sa fii iubita. Iesim afara, la soare?

Ma tine de gat, firesc, de parca ar fi facut-o si ieri si alaltaieri. Inainte sa iesim, intra pe usa fetele noastre. Teuta este asezata in leaganul de camera. Pare sa-I faca o placere reala leganatul acesta lin. O intreb pe mamica cand este ora mesei? Peste jumatate de ora. Avem timp sa vorbim.

De ce oamenii mari isi spun ca bebelusii si, in general, copiii de varsta mica nu inteleg ce se vorbeste in jurul lor? Nimic mai gresit. Inteleg tot cu intrumentele de perceptie si de intelegere ale sufletului. Intelegerea este profunda. Ca si atentia. Ascultarea are rol terapeutic.Atrag atentia asupra acestui lucru si o indemn pe mamica sa imi povesteasca. Povestea sa de viata.

In rezumat: s-a casatorit din iubire. Copilul a fost dorit si asteptat (important pentru destinul sau ulterior). Greul a urmat cand s-au mutat in casa  parintilor sotului. Certuri, neintelegeri, reprosuri, compromisuri, frecusuri. Toate aceste neplaceri s-au acutizat in perioada sarcinii si postnastere, cand revolutia hormonala cu efect major asupra starii psihice a fost la apogeu. Mamica plangea mult, isi traia suferinta intr-o autoinsingurare care ii agrava starea sufleteasca si mentala. Sotul sau s-a straduit sa-I faca pe plac, sa o asculte in particular, dar a ales sa nu o protejeze si sa nu o sustina in plen, in fata celorlalti membrii ai familiei. S-au spus vorbe grele. A continuat sa-si iubeasca sotul? Da, foarte mult! Mult prea mult, sustine ea. Insa rana din inima ei se adancea cu fiecare experienta conflictuala. Desi au trecut aproape 10 luni de la nasterea Teodorei, este in continuare coplesita de deznadejde si de tristete. O stare de depresie cronicizata. Ia antidepresive? Nu. Doarme noaptea? Nu. Are rabdare cu Teuta? Nu intodeauna. Uneori ridica tonul la ea. De asemenea, observ ca foloseste si anumite epitete la adresa ei; par automatisme verbale . Nu le reproduc. Dar o iubeste enorm pe fetita aceasta a ei! Enorm! Readuce in discutie disperarea ca Teo nu mananca, ca e un chin ora de masa. Ma surprinde cu o intrebare: Dana, crezi ca mi-a facut cineva farmece? De ce nu am putere sa lupt? De ce mi se pare totul atat de negru? Visez urat.

 

Ii explic ca propriile noastre ganduri innegurate ne impovareaza si ne consuma energia psihica. Ca aceste ganduri creeaza umbre care ne macina lumea onirica (lumea viselor). Este credincioasa? Crede ca este, dar nu mai are forta si rabdare sa se roage. Ii vorbesc despre legatura dintre mama si fiica. Legatura mentala, energetica, psihica, sufleteasca. Despre cum le influenteaza amandurora starea psihica, emotionala si mentala aceasta legatura. Este o minune ca Teuta nu a somatizat alte afectiuni, nu s-a imbolnavit. Ca, in afara faptului ca refuza mancarea, este sanatoasa, desi  are sub kilogramele pe care le are un sugar la varsta ei. S-ar putea sa gaseasca un moment de pace si de impacare in rostitul cu voce tare a rugaciunii Tatal Nostru, seara, inainte sa-si culce fetita.

Am vorbit despre problemele din relatia cu sotul, cu socrii, cu cumnatul si cumnata sa. Despre strategii de gestionare a acelor conflicte, despre cauze ale comportamentului lor indezirabil in ceea ce o priveste, despre iertare si despre acceptare, despre necesitatea de a avea un job, dar si de a avea o prietena de suflet si cu suflet … bun. Ce facea in tot acest timp Teuta noastra. Gangurea. Spre surpriza mamicii, in prezenta verisorului ei mai mare care a venit sa o vada si sa se joace cu ea, si-a papat fara proteste iaurtul cu cereale. A durat suficient timp, dar a deschis  singura  gurita la vederea linguritei.

Ne-am mai intalnit o singura data, in toamna, Teo mergea in picioare. Manca mai bine, dar plangea mai mult. Conflictele dintre mamica si taticul ei se acutizasera. Il banuia ca o inseala.  Mamica isi gasise un serviciu. Cine era de vina, in acceptiunea sa? Socrii.

Deunazi, am intrebat-o pe prietena mea ce mai face Teodora. Mai bine. Este sanatoasa. Mananca ce vrea si in cantitati mici. Dar parintii sai? Mamica s-a linstit. Parintii sotului  le-a construit, in aceeasi curte, o casa frumoasa. Relatia cu sotul s-a imbunatatit, la fel si cu socrii. Au spatiul lor de viata.

Am incercat sa descriu povestea Teodorei si a parintilor ei intocmai, poate si pentru ca, desi nu citisem inca nimic din teoriile revelatoare ale psihiatrei pediatre Franscoine Dolto, traiam cu convingerea ca, fara doar sau poate, copiii aud, asculta, inteleg si “verbalizeaza” mesajul mental, ca si cand ar vorbi. Sunt convinsi ca vorbesc. Propriile mele amintiri erau chezasia acestei credinte.

Vazand-o pe Teodora, mi-a revenit in minte o intamplare traita de mine  imediat dupa nastere (in ultimii ani am incercat din rasputeri sa-i fac constienti pe colegii de breasla, psihologii, dar si pe parinti, de aceasta realitate: putem avea amintirea experientelor proprii din copilaria precoce; este prima intrebare pe care le-o pun copiilor, dar si parintilor, despre ei insisi: din ce perioada a vietii pastreaza prima amintire?). Nu pot aprecia exact momentul biologic, dar pot localiza cumva perioada – 1-2 luni – pentru ca mama ma tinea infasata. Ma vad pe mine in casa de oaspeti, in pat, avand in fata o usa de acces (mai tarziu, parintii au mai construit un corp de cladire format din 3 camere si un hol mare). Era o casa in stil vagon. Eu ma aflam in camera din stanga. Mi se facuse baie, dar eu continuam sa plang din rasputeri; ii “spuneam” mamei ca imi este cald, foarte cald! Caldura pe care o simteam era insuportabila. Mama era nervoasa. In clipa urmatoare, a intrat tata si i-a spus mamei pe un ton autoritar: – Lasa fata desfasata! Nu vezi ca ii este cald! Am simtit o bucurie si o iubire imensa! Cineva, tatal meu, mi-a auzit tipatul si mi-a inteles “vorbele”! Poate si de aceea, tata a fost pentru mine, in prima parte a copilariei mele, idolul meu. Intuia ce imi dorea, parea sa ma asculte. Era calm si intelegator si iubitor cu mine.

Nu voi inceta sa afirm cu responsabilitate ca un bebelus sau un copil care nu se face auzit si inteles este un copil supus unei frustrari uriase, frustrare care, imediat sau mai tarziu ii va influenta comportamentul, generand, de la caz la caz, vulnerabilitate, impulsivitate, agresivitate;  ii va fragmenta  eu-l (impiedica sa se maturizeze), lasandu-l la indemana fricilor de tot felul, creindu-I uneori deficit de atentie, facand din el o personalitate nesigura, opozitionala, agresiva, manipulativa si/sau dominatoare. Sau pur si simplu tematoare si neincrezatoare.

About the Author

Leave a Reply