1. Cine si când ar trebui sa calce pragul cabinetului psihologului?
Toți acei oameni care traversează o perioadă stresantă / hipersolicitantă, cei care sunt în conflict/dezacord cu sine și cu ceilalți, cei care se confruntă cu o boală incurabilă/ireversibilă (cancer, afecțiuni neurologice, boală autoimună etc), cei care au suferit o pierdere (o persoană apropiată, o locuință, un job), cei care nu mai au “chef” de nimeni și de nimic, pentru că neangajarea aceasta în propria existență este un simptom clasic al tristeții prelungite/depresiei; cei care se confruntă cu frici fundamentale/existențiale/fobii, cei care sunt adictivi (consumatori de alcool, țigări, mâncare, droguri); cei care caută soluții pentru probleme personale, sociale, profesionale, și nu in ultimul rând, psihologii, medicii, dar si preoții (deși aici o să creez o controversă), pentru că ei ascultă cu mintea și cu inima, zi de zi, problemele semenilor lor și împărtășirea aceasta îi vulnerabilizează într-un mod sau altul. Cu atât mai mult ei, pentru că nu se cade să proiecteze asupra clientului/pacientului/credinciosului fricile lor, furiile lor, condiționările lor, patimile lor ș.a.m.d. .
Când să o facă? Atunci când decid în mod intim că au nevoie de ajutor. Să nu amâne, să nu se sfiască să ceară ajutor! Psihicul este cel care generează inclusiv problemele de sănătate. Așa cum mergi la medic, tot așa sa mergi la psiholog. Previi apariția multor afecțiuni fizice grave. Emoționalitatea negativă prelungită generează boala. psihosomatizarea este doar un pas către declanșarea reală a bolii.
Uneori, nu un simptom deranjează, ci o experiență repetitivă de viață. O neîmplinire majoră. Poți să înveți să trăiești cu furia, dar să nu poți trăi izolat, în însingurare, dacă autoizolarea aceasta nu este susținută de un crez înalt, de o nevoie primară.
2. Toți avem probleme pe care nu avem cum sa le ocolim, dar sunt unele pe care le putem rezolva singuri si altele pe care le putem rezolva cu ajutorul psihologului. Cum le putem identifica pe cele pe care le putem depăși singuri si când ne ducem la cabinet?
Am rezerve în ceea ce privește “rezolvatul” ăsta al problemelor, fie si “minore”, de unul singur, pentru că, dincolo de prezent, avem trecutul. În genere, experiența m-a învățat că nu ne rezolvăm problemele, le “depășim”, mai bine zis, le “adormim” sau le negăm/uităm, dar nu le dizolvăm prin acceptare și iertare conștientă; blocajele acestea emoționale vor refula într-un mod sau altul; în fapt, ne țin prizonieri într-o zonă acută de disconfort, de reacții emoționale (furie, manie, nesiguranță, frică), într-un carusel de evenimente deloc plăcute, care ne afectează calitatea vieții. Chiar și o ceartă banală poate genera un blocaj emoțional prin accesarea unui cuvânt cheie cu rezonanțe profund dureroase pentru noi, de care nu suntem conștienți!
O vizită la psiholog nu este un moft, ci o necesitate! Psihologul terapeut te ajută să privești, eventual, din altă perspectivă evenimentele din viața ta, facilitează conștientizarea, introiectarea problemelor, inclusiv acceptarea și iertarea lor, acceptarea și iertarea de sine. Am o vorbă: furtuna trece, dar sedimentele în apa vieții rămân și pot fi oricând tulburate. Emoțiile dureroase incapacitează individul și îi limitează creșterea, devenirea. Întâlnirea dintre oameni este magică dacă o privești și o manifești cu respect, cu credință, cu responsabilitate, cu afecțiune.
3. Care este topul problemelor pentru care romanii merg la terapie? Si cine sunt cei mai deschiși la aceasta idee, femeile sau bărbații?
Divorț/despărțire, anxietate, depresie, probleme emoționale și comportamentale ale copilului. Femeile sunt mai atente la starea lor emoțională și decid mai ușor că au nevoie de sprijinul unui specialist terapeut, deși, pentru că sunt rezistente, nu acționează imediat. În mare, nu văd o diferență majoră, de fapt, nu văd o diferență. Bărbații sunt mai temători și pot să răspundă mai puternic la fluctuațiile mentale și emoționale, chiar și prin somatizare, ca atare, cel puțin în ultimii ani, am remarcat că și bărbații au deschidere către psihoterapie.
4. Cu toate acestea, atunci când spui cuiva ca ai mers la psiholog nu de puține ori ești privit cu reticenta. De ce crezi ca se întâmpla acest lucru? Lipsește cu desăvârșire o educație in acest sens?
Psihologul, cel puțin în ultimii zece ani, și-a delimitat clar aria de intervenție și și-a demonstrat eficacitatea anulând percepția încetățenită, comunistă și postcomunistă de “muma pădurii”, recte explorator de minți și conștiințe. Practica terapeutică a evoluat odată cu schimbările din toate domeniile de viață. Oamenii nu mai sunt aceiași, problemele lor diferă de ale semenilor lor din secolul trecut, de exemplu, dacă nu ca și formă, atunci ca și conținut. Stresul este boala secolului. Anxietățile, depresiile, abandonul (relațiile de cuplu se dizolvă din te miri ce), hiperactivitatea, alimentația nesănătoasă, insomniile, ating aprig omul și îi subminează capacitatea de adaptare. Dacă nu mergi la preot, mergi la psiholog. Ideal ar fi să îi frecventezi pe amândoi. Benefice sunt toate acele credințe care te ajută să te focusezi pe dezvoltare personală (morală / spirituală). Cărțile de dezvoltare personală umplu, astăzi, rafturile librăriilor, iar românii le cumpără și le citesc. Se autoeducă în sensul cunoașterii de sine, în sensul dezvoltării de sine. Nu, în opinia mea, nu mai putem vorbi de o lipsă de educație propsiholog sau de o lipsă de dorință de a merge la psiholog, nici măcar în mediul rural. Și cei care nu au bani, ajung în cele din urmă la psiholog. Găsesc înțelegere, deci gratuitate, în actul terapeutic. Au doar obligația de a da mai departe ceea ce au primit, de a dărui cuiva un sprijin moral.
5. Am simțit ca sunt privita cu neîncredere atunci când am recomandat unor oameni dragi ca ar fi bine sa meargă sa vorbească cu un psiholog, de ce?
Ține de un anumit sentiment de intimitate. Omului îi este teamă că cineva, inclusiv psihologul, i-ar invada în mod flagrant intimitatea, i-ar dezavua credințele sau faptele. Este teama aceasta veche (subconștientul colectiv al românilor mustește de critici și judecăți) că nu va fi înțeles și acceptat pe deplin, că va fi judecat sau criticat. Românii au o vorbă: nimeni nu te înțelege mai bine decât te înțelegi tu pe tine. Este foarte posibil ca, în interior, omul să accepte ideea de a frecventa un psiholog, dar să nu recunoască verbal, public.
6. Cum decurge o ședința de psihoterapie? De cate ședințe este nevoie ca sa iți rezolvi o problema?
Firesc. Emoția, inerentă oricărei prime întâlniri, dispare din primele două-trei minute. Un psiholog terapeut priceput știe să încheie un acord terapeutic autentic încă de la prima întâlnire. Eu cred în ”coup de foudre”. Cred în chimia pe care o crează empatia, înțelegerea profundă a ființei umane, un grad înalt de apreciere a Vieții, sub orice formă s-ar afla Aceasta. Am învățat că nu doar tu, ca terapeut, poți să stabilești dinamica întâlnirilor. Este mai important timpul terapeutic al clientului. Uneori este nevoie doar de câteva întâlniri pentru ca problemele (întotdeauna sunt mai multe, sunt interconectate) să capete sens și să-și afle soluții. Alteori, dincolo de obiectivele comune și de protocolul terapeutic, dincolo de abordarea terapeutică, întâlnirile se întind pe o perioadă mai lungă de timp, vorbim de luni sau, chiar ani.
8. Care sunt cele mai grave probleme pe care au reușit oamenii sa si le rezolve si in cat timp?
Când vorbim de probleme emoționale și mentale, vorbim de probabilitatea majoră ca acestea să se acutizeze și să degenereze, iar consecințele sunt fie invalidarea individului ca ființă socială, fie sabotarea împlinirii personale sau profesionale, fie pericolul letal (actul suicidar în depresie sau schizofrenie, de exemplu, sau cauzat de o credință fundamentală). Psihicul omului este ca bulgărele de zăpadă, iarna; la un moment dat își oprește tăvălugul și fie împietrește, fie se sfarmă. O depresie se poate instala doar pentru că un plan, un singur plan al vieții este gol. Ca să vă dau un exemplu: sentimentul inutilității poate fi devastator și poate afecta/angrena toate aspectele vieții: biologice, sociale, emoționale, afective, spirituale. Lovește mai întâi în încrederea de sine, în stima de sine, lovește în capacitatea omului de a interrelaționa corect și complet, lovește prin mecanisme de apărare autodistructive. Pur și simplu, inutilitatea alienează. La fel și deficitul afectiv sau emoțional.
După 2009, mii de români și-au pierdut casele, afacerile, banii, oamenii pe care îi considerau prieteni. Este o tragedie colectivă care va afecta, pe termen lung, conștiința colectivă a neamului nostru și ne va modifica comportamentul social, emoțional aș spune, chiar, timp de generații. Ca să ajuți un om să-și recapete încrederea în sine, în viață, în oameni, în resursele proprii de reinventare si de autorealizare, ai nevoie de pârghii de interacțiune, de cunoaștere, de lucru, de-a dreptul excepționale! Ai nevoie, ca terapeut, de resurse cu mult mai înalte decât cele pur teoretice sau practice. Un singur insight poate declanșa deblocări în toate planurile existenței fizice. Uneori, cuvântul are efect după un anumit timp. Atunci când, cu adevărat, va fi înțeles, acceptat, revelat. De aceea și pauza terapeutică este utilă. Mingea se află pe terenul clientului. El decide de cât timp are nevoie să vindece partea din el răscolită, rănită. Vorbesc de o decizie. Dacă a hotărât că vrea să se vindece, atunci are și resursele să o facă. Dacă timpul îi este prieten. Am generalizat pentru că, repet, nu există o singură problemă, ci o încrengătură de probleme care se hrănesc și se perpetuează unele pe celelalte. În spatele fiecărui simptom se ascunde o lume întreagă. În spatele unui singur comportament indezirabil / autodistructiv, s-ar putea să se afle comportamente moștenite transgenerațional.
9. E nevoie si de alta susținere in afara de ce a terapeutului?
Folosești resursele clientului. Dacă el este un om religios, atunci religia este parte integrantă din actul terapeutic. Dacă este o persoană credincioasă, atunci credințele lui sunt activate și valorizate ca atare. Un terapeut bun trebuie să fie și un soi de enciclopedie ambulantă. Să fie un erudit! Să fi trecut prin toate etapele cunoașterii. Să fi trăit, la nivelul experienței personale, mai mult decât zece clienți la un loc, cu precizarea ca experiențele acestea de viață, mai mult sau mai puțin solicitante sau traumatizante, să fi fost introiectate, asumate, acceptate și iertate. Un terapeut bun trebuie să fie gnostic, dar și agnostic. Trebuie să aibă deschidere către tot și către toate și să dispună de inteligență emoțională autentică. În spatele trăirilor subiective și în spatele realității obiective, se află ceva în plus, ceva mai profund, mai abscons, mai înalt. Un terapeut bun trebuie să aibă fler, intuiție. Trebuie să aibă și credință. Și trebuie să accepte că cel din fața sa are, de asemenea, calități care așteaptă să fie activate și valorizate. Este nevoie de mult suport afectiv și emoțional. Secrete adânci pot fi dezvăluite. Trebuie să meriți, ca terapeut, increderea omului din fața ta. Trebuie să-i onorezi deschiderea. Nu o poți face fără înțelegere, fără recunoștință, fără iubire.
Dana Dumitra Dumitrache
Acest interviu il puteti citi si pe site-ul Elei Craciun, prezentatoarea Stirilor matinale de la Antena 3:http://www.elacraciun.ro/de-ce-ne-este-frica-de-psiholog/