De ce mint copiii?

De ce mint copiii?

Ei bine, pentru ca descoperă că pot să o facă, pentru că găsesc utilă mica sau marea minciună, pentru că nu există consecințe notabile ale minciunii, pentru că află, încă de timpuriu, modele care să le educe și să le inducă comportamentul acesta social mai mult sau mai puțin impardonabil, pentru că le este teamă de consecințele pe care le implică adevărul, pentru că nu și-au creat incă resurse de trăire onestă și responsabilă, pentru că sunt vulnerabili emoțional și afectiv. Și or mai fi si alte motive care merită menționate, insă nu mi-am propus o abordare exhaustivă a subiectului. Nu în acest spațiu virtual.
Deci, de ce mint copiii?
1. Când află că este un obicei încetățenit, cu beneficii directe, atăt pentru relația adult-adult, căt și pentru relația adult-copil, sau copil-copil. Părintele îl minte primul: ”Mergem la doctor, dar să nu-ți faci griji, că injecția n-o să te doară.” Și injecția îi creează prima traumă, pentru că l-a durut și pentru că a fost mințit. Pentru că i-a fost trădată încrederea.
2. Când fuge/neagă o realitate dureroasă sau de neacceptat pentru el. În poveștile despre sine, copilul dezvoltă scenarii diferite de viață, ca să mascheze ceea ce nu-i place, ceea ce-l doare, ceea ce nu îi este benefic. Sau inventează scenarii care să-l pună într-o lumină nouă, opusă realității lui interne și/sau externe: este erou în povestea lui de viață sau în povestea altora, este învingător, este iubit, este bogat, este liber și independent, este priceput, este încrezător s.a.m.d. . Scenariile, fabulațiile sunt și un semnal al unei imaginații și a unei creativități care i-ar putea canaliza preocupările, mai târziu, în viață, către o carieră umanistă de succes. Dar poate fi și un semnal că este nemulțumit, stresat, abandonat, neiubit sau neacceptat.
3. Pentru că îi este teamă de consecințele pe care le-ar genera realitatea pe care trebuie să o mascheze. Pentru că este des pedepsit pentru ceea ce face greșit sau diferit, pentru că nu i se explică corect ceea ce trebuie să facă, pentru că nu este ajutat să decodifice ceea ce trăiește, pentru că nu se simte acceptat sau iubit. Pentru că îi este frică de pedeapsă, deseori, punitivă (bătaie).
4. Pentru că simte nevoia să protejeze persoana căreia îi ascunde adevărul. Copiii sunt magistrali când hotărăsc că trebuie să protejeze adultul important din viața sa. Ar putea înșela și un detector de minciuni. Exagerez un pic, dar sunt prea dese situațiile în care părinții nu realizează că sunt mințiți de coopilul lor pentru că adevărul ar fi dureros pentru primii. Cel puțin așa decide copilul: ar fi prea dureros pentru părinte și prea rușinos pentru el, ca părintele să afle acel adevăr.
5. Pentru că sentimentul rușinii ( dar și al vinovăției) este prea puternic. Instanța Supraeului deține controlul și îi limitează copilului devenirea, dezvoltarea. I s-a insuflat încă de timpuriu acest sentiment nevolnic și profund greșit, cu consecințe nefericite pentru existența sa socială și personală. Sintagma ”Să-ți fie RUȘINE” este un laitmotiv în educația copilului. Maschează rușinea prin minciună sau prin modificarea adevărului.
6. Pentru că sentimentul vinovației este, de asemenea, prea mare, prea greu de dus. Copilul nu a făcut ceva GREȘIT, ci ceva RĂU! El asimilează noțiunea de ”rău” în mod diferit decât adulții. Copilul se identifică cu noțiunea de rău: ”Deci, eu sunt RĂU!” Ca să facă față realității acesteia trunchiate, precum că el este ”rău”, alege să modifice realitatea în așa fel, încât sentimentul vinovăției să fie diminuat. I s-a spus deseori că este vinovat, a acceptat tot de atâtea ori că este vinovat. Mai trebuie doar să încerce să facă față unori culpabilizări peste măsură acceptate și asumate. Paharul acceptării este deja prea plin. Mecanismul de apărare al copilului: minciuna.
7. Pentru că a aflat că minciuna are beneficii și încă sumedenie. Poate obține libertate, fie aceasta și temporară, poate fenta o responsabilitate, poate obține un obiect, i se poate îndeplini o dorință, poate obține atenție afectivă de care nu are parte prea des s.a.m.d. . Nu este o realitate respinsă unanim de societate: mama minte, tata minte, educatoarea/profesoara minte, prietenul minte, politicianul minte, vânzătorul minte etc. .
Copiii mint și când nu li se permite, dar li se pretinde. Ca un copil să își asume o realitate nefericită, trebuie să îl ajutăm să fie încrezător în resursele sale de a repara ceva greșit. Adevărul și numai adevărul nu ține loc de mamă și de tată într-o societate marcată de minciună. Adevărul nu te protejează. Dimpotrivă. Dacă îi spune unui coleg de clasă că este gras, învățătoarea îl admonstează și îi insuflă, probabil, sentimentul rușinii sau al vinovăției. Copilul nu se simte protejat în interiorul adevărului.
Ca să îi fie educată credința că adevărul primează în tot și în toate, atunci modelele trebuie să fie marcante și autentice. Iar acele modele trebuie să îi insufle copilului curaj, să îi dezvolte discernământul prin trăirea reală și prin educația bazată pe alegere. Să îi insufle încredere și să nu-i taie aripile, nici măcar atunci când trebuie să suporte o consecință a faptei lui. Să nu-l hiperprotejeze, ci să-l lase să se confrunte cu realitatea pe care a ales să o trăiască și care poate să-l învețe mai mult despre sine, decât șapte povești cu deznodământ fericit/nefericit, trăite de alții, nu de el.
Dana Dumitra Dumitrache

One Response

  1. Draga Doamna. Unde ati aflat dvs. ca mai este de valoare adevarul ? Pe cine intereseaza din specia umana, cand in absolut orice domeniu se minte ca o a doua natura fireasca. Singurele relatii firesti si adevarate le avem cu animalele sau cu pasarile de companie care ne raspund sincer si ne iubesc exact asa cum suntem indiferent ce facem, ce varsta avem sau cum aratam. Este adevarat animalele manifesta si fidelitate fata de cei pe care ii iubesc – nu mai este cazul omului modern. Singurele relatii care sunt oarecum pe viata sunt relatia mama – copil indiferent cati ani are copilul – mama teoretic, uneori si practic, il iubeste si il apara (uneori il si distruge sau ii distruge viata – uitand ca fiecare are dreptul la propria viata). Copilul din ziua de azi este crescut de mame prea tinere, de mame sarace nu doar in bani ci si in educatie minimala, de bunici depasiti de situatie, de bone, de televizor, de cine apuca sa stea in preajma lui si in cazul exceptional si fericit de parintii iubitori si intre ei, cei care l-au adus pe lume, pentru ca si l-au dorit. Adevarata este muzica , culorile, anotimpurile, sarbatorile si durerile. Despre orice din prejma sa, afla ca sunt obligatii si drepturi, pe care mic nu le intelege dar abuzeaza din plin de ele, apoi ii sunt interzise si nu intelege de ce lui/ei. Apoi tot ce e rau in discutiile parintilor – de fapt e bine si promovat de societatea actuala : sex, prostitutie, alcool, droguri, banii multi obtinuti fara raspundere si/sau efort. Apoi comportamentele duplicitare ale parintilor fata de ei insisi si fata de membrii familiei si/sau societate. Mastile pe care si le pun ca sa fie ceea ce de fapt ….. sau care mai este realitatea… apoi sunt nemultumiti si frustrati si uneori isi varsa nervii pe copilul care e la mijloc si urland … il „educa”… Daca este si o casatorie din cauza aparitiei copilului ….. de gura lumii …. dintr-un accident la o petrecere…..sau din dragoste de bani si situatie materiala si/sau pozitie sociala……. Se mai gandeste cineva la copil ? El trebuie sa fie .. dupa cum vor parintii sau unul dintre ei o papusa care sa execute un program…. pentru care este rasplatit sau pedepsit. Si apoi creste si nu respecta pe nimeni si nimic … de ce ? Doar a avut tot ce si-a dorit sau nu a avut nimic, ca erau saraci. Si intr-un caz si in altul copilul devenit adolescent sau adult sufera si ii este dificil sa isi gasesca locul sau in familie si societate. Unii sunt salvati prin talentele pe care le au si le manifesta si au sansa de a fi orientati catre acestea. Invata sa isi umple singuratatea cu propria creatie – care este o manifestare sincera. Dar cati sunt asa, cand invatamantul actual distruge personalitati, nu creeaza. Societatea reflecta starea reala a individului si ii ofera un sistem de valori prin politica si media pentru ca are nevoie de indivizi manipulabili si ce nu fac cele doua o face religia. Primele ii manipuleaza fizicul ultima ii manipuleaza emotionalul si psihicul – asa ca … iar in ultimii ani este internetul si lumea virtuala ….deci care este lumea pe care noi oamenii am creat-o ? Ce am primit in dar la nastere cand am aparut noi pe aceasta planeta si ce le lasam noi cu adevarat urmasilor nostrii ca sistem de viata si valori ? Ce este adevarat si ce este minciuna ? Cum traim de fapt? Catre ce tindem ? Care este relatia noastra cu acesta planeta mama care inca ne mai suporta toate aberatiile ? De ce mint copiii nostrii ? Din cauza noastra si a ceea ce facem zilnic. Cu drag si cu respect.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.