De ce femeia maltratată se întoarce la agresorul ei.

Cand iubirea este o iluzie.

Trăim într-o Românie – lie care ascunde sub faldurile normalității o realitate tristă: violența casnică.

Una din trei femei este abuzată fizic de către partenerul de viață. Și statistica aceasta nu include miile de femei care nu ajung, din te miri ce motive, sa-și denunte iubitul, concubinul sau sotul violent.

Abuzul emotional sau/și fizic, prelungit, prezent  în copilărie, generează comportamentul violent, in  fapt, furia necontrolată, de mai tarziu. La fel se întamplă și în ceea ce privește abandonul emoțional. Modelul transgenerațional violent se regasește în comportamentul generației viitoare. Victima devine abuzator sau … tot victimă.

Asistă neputincios (pasiv) sau reactiv la scandalurile încarcate de violență verbală și fizică și refulează tensiunea în comportamentul parental personal viitor. Mama a murit (era singura modalitate de a ieși din situația tragic-toxică) sau s-a refugiat în alcool sau în relații pasagere, tatăl abuzator a supraviețuit, copilul devenit adult, intră într-o relație de cuplu cu un partener (ă) violent(ă) sau devine, la randul lui, cum spuneam, călău.

De multe ori, în terapie, am auzit:

–          S-a intamplat, dar am rămas lângă  el pentru că este un om bun, un tată bun; este soțul meu și tatăl copiilor mei.

Sau:

–          Unde sa ma duc? Nu am o casă a mea, nu am cum să-mi întrețin singură copiii! Sunt prea mici ca să-I despart de tatăl lor!

Femeile abuzate găsesc, întotdeauna, o logică în experiența aceasta agravantă, traumatizantă:

–          Da, m-a bătut și m-a umilit, dar si eu m-am comportat ca o fiară, am urlat la el!

Sau:

–          Poate că avea dreptate să  mă bată, în fond nici eu n-am avut grijă cum se cuvine de casă, nu am spălat bine ghiuveta, nu am încălzit mâncarea la timp, nu m-am îmbrăcat ca o călugăriță, pe stradă s.a.m.d. .

În termenii mei, apărarea morală este la îndemana femeii bătute, cu scopul de  a-și explica și scuza gestul/actul violent al soțului/iubitului.

Un alt mecanism de apărare, de data aceasta mai profund, se regăsește în clivajul emotional (tot un mecanism inconștient de apărare). Eul/Sinele se scindează (se rupe) în două instanțe: Eul  încrezător și Eul abuzat. În alte cuvinte, clivajul semnifică incapacitatea de a integra abuzul. De a integra cele două comportamente contradictorii ale partenerului: cel normal, suportiv și cel indezirabil, agresiv.

Sinele încrezător este un idealist: vede în tot și în toate un bine,  adică este plin de scenarii pozitive. În fapt, vede obiectul (persoana) de care are nevoie ca fiind  poavazat(ă) cu resurse de bine.

–          Cand e beat e neom, e animal, își spune convingător femeia. În rest, e plin de omenie! Este generos, bun, iubitor! E ușor de iubit!

Sinele încrezator îi permite femeii să se întoarcă fără teamă la soțul/iubitul care o maltratează. Toate celelalte aspecte ale problemei, abuz emoțional, violență fizică, umilințe, sunt uitate/refulate si clivate în sinele ei abuzat. Femeia nu poate trăi în realitatea sinelui abuzat pentru că ar fi o experiență prea dureroasă, ar invalida-o ca ființă umană.

Rusinea și vinovăția fac casă bună cu orice formă de abuz. Iți este rusine cu tine! Tu, cea care trăiesti abuzul! Revolta pierde teren în fața rușinii și a vinovăției. Te simți vinovată. Vinovată că exiști. Vinovată că trăiești. Vinovată că respiri acelaș aer cu EL, abuzatorul tău. Te simți vinovată și accepți cu revoltă, cu durere, dar ACCEPȚI, pedeapsa!

– De nu m-ar lua Dumnezeu odată! / De ce o-i mai trăi eu pe Pământul ăsta!

Apoi, intervine și o relație de dependență. Cu cât femeia este respinsă mai mult, cu atât relația de dependență este mai puternică. Femeia abuzată poate fi atrasă de personalitatea REA a bărbatului, de “obiectul” rău. Speranța este înlocuită de frustrare și invers. Speranța că partenerul tău se va da pe brazdă, adică va înceta să mai fie violent și va manifesta tot ce are mai bun în el, în relația cu tine. În cele din urmă. Aceasta alternanță de frustrare-respingere are efect de drog, pentru ca atrage și stimulează atât sinele încrezător, cât și sinele abuzat (Fairbairn W.R.D). Dacă abuzatorul dispare din viata ei, femeia intră în depresie.

Și intră în depresie pentru că va avea timp/spațiu să relaționeze constant cu Sinele abuzat.

Este o poveste întreagă violența aceasta prezentă în comportamentul masculin, din interiorul relației de cuplu. Sunt și femei care iși maltratează soții. Însă, reprezintă excepții.

Palma, pumnul sau piciorul  pleacă prea repede și prea des spre ființa vulnerabilă emoțional și fizic pe care o ai în față. Fie că este copil, fie că este femeie, fie că este barbat. NU mai există cenzură. Nu mai există reglaj emoțional. Doar realitate internă trunchiată, dezorganizată și furie pură.

Nu mai suntem ființele de la inceput de secol 19. Femeile acelei epoci aveau alte năzuințe, alte așteptări, alte credințe. Rezistau altfel supliciului violentei casnice. Femeia bătută și umilită din zilele noastre nu are resistență la frustrare. Este mult mai sensibilă, dar și mult mai emoțională. Și mult mai conștientă de drepturile sale. Și este conștientă de importanța sa socială și profesională.

La primele semne de violență în limbaj și în gesturi, femeie adormită de propriul mecanism de apărare din tine, pleacă! Comportamentul violent nu se vindecă cu una, cu două. Mai mult, se adancește odată cu trecerea anilor, dacă ambii parteneri sunt imaturi emoțional și afectiv.

Violenta este un sigmat și nu are a face cu o experientă spirituală. Nu este Karma, nu este Destin, nu este Sacrificiu. Este BOALA!

Dana Dumitra Dumitrache

Psiholog terapeut

Acest articol il puteți citi si pe blogul Elei Craciun:

www.elacraciun.ro

About the Author

Leave a Reply