Eeei, da! Sunt reactiv!
Ce se intampla cand un copil preia formele gand si formele emotii (acestea din urma sunt si mai puternice, mai impovaratoare si acaparatoare) de la adultii din jurul lor? Copilul are toate „sansele” sa se transforme in copilul problema, indezirabil, ca si comportament adica. Izbucneste din te miri ce!
Este galagios sau artagos, nimeni nu-i mai intra in voie, vrea totul, dar, de fapt, pare ca nu vrea nimic (vrea sa manance, dar nu vrea, vrea jucaria aceea, dar nu arata ca i-ar pasa, vrea atentia ta, dar te respinge, vrea sa fie inteles, dar face totul ca sa demonstreze contrariul etc).
Viseaza urat! Deci va fi moracanos dimineata si irascibil in timpul zilei. Plange sau tipa fara noima! Orice afirmatia a ta se transforma in negatie in gura lui si orice NU al tau, devine DA pentru el! Nu te urca pe caroseria masinii! ii strigi speriat(a) – dar tocmai a facut-o! Nu rupe cartea! – dar s-a ales praful de ea! Nu te uita la televizor! – dar adio tihna pentru tine, daca ii stingi televizorul!s.a.m.d. .
Te invit sa devii atent(a) la starea ta sufleteasca din ultimele zile. A fost buna? Superbuna? Dar starea sufleteasca a copilului tau, prin extensie, cum a fost? Hmmm … parca a-i spune ca a fost multumitoare, in comparatie, cu alte zile. Ai avut cumva zile de cosmar la serviciu, sau te-ai certat cu iubitul, parintii sau cu sotul ? Acasa, copilul tau e duracell! – ba rade, ba plange, ba tipa, ba e sus, pe tine sau pe biblioteca, ba a spart ceva sau a distrus mecanismul ultimei jucarii cumparate! – refuza sa se culce, arunca periuta de dinti, loveste pisoiul/catelul! Iar nervii tai sunt intinsi la maxim! Si nu mai rabzi si-l certi, sau te pomenesti ca i-ai altoit una!
Bataia, dragii mei, destrama constiinta si asa fragila, a copilului, ii modifica personalitatea. Bataia, de asemenea, adoarme constiinta! Si, daca spiritul omului maltratat nu este tare, imprima, ulterior, sau imediat, un comportament similar! Ma refer, in special la palma venita pe nemeritate, cand tu esti prea nervos sa-ti recunosti gestul impulsiv. O palmuta incet, peste fundulet (nu tare, pentru ca lezati niste terminatii nervoase), mai merge, daca si numai daca este musai si daca vreti sa-l atentionati strasnic. Nu des! Pe de alta parte, in societatile in care „bataia nu-i rupta din rai”, in societatile in care copiii au doar drepturi nu si responsabilitati, mediul acesta al lui „mi se cuvine” viciaza constiinta copilului si se intampla ca acesta sa se refugieze in „activitati”/dependente cu consecinte teribile, care sa ii afecteze calitatea vietii pe termen lung. Daca obisnuiti sa-l apostrofati prea des, sa-l gratulati si cu niscaiva epitete si etichete copilul va sesiza nedreptatea, se va simti neinteles si va reactiona imediat sau mai tarziu, cu aceeasi moneda. Daca nu o sa te loveasca pe tine, atunci va lovi o alta fiinta. Pentru ca bataia este insotita de frica, iar epitetul sau eticheta (esti prost, tampit, ce e in mintea ta? – ramai repetent, n-ai nimic in capul ala! – esti batut in cap! – esti nesimtit! -sa-ti fie rusine, esti puturos, nu esti in stare de nimic, strici tot! – etc) de revolta sau/si furie. La pachet, consecintele, in timp, pot fi dezastruoase.
Incuiati, in experientele cu invataminte ale trecutului, gestul voluntar – sau nu – al palmuirii repetate! Dar, mai ales, aruncati in haul uitarii, prin constientizare, calm si nonjudecativ, etichetele si epitetele (da, stiu, unele dintre acestea sunt un soi de automatisme verbale, nu le prea poti controla; asa au procedat mama ta, tatal tau, educatoarea sau invatatoarea ta s.a.m.d.)! Cu gestul acesta punitiv al nostru, mai ales cel insotit de furie/manie si de etichete/epitete atingem si particica aceea luminoasa de Dumnezeire din fiinta mirabila, dar rasvratita a copilului nostru! Deseori am auzit in terapie de la copiii care mi-au trecut pragul cabinetului si al sufletului:
– Ma doare mai mult vorba, decat bataia! Ma doare tare! Nu mai suport!
sau:
– De ce ma bate? Sa nu ma mai bata!
Nu este nimic mai infiorator decat sa asculti si sa alini dramele unui adult, maltratat fizic si/sau emotional in copilarie! Foarte putini dintre acestia aduc in discutie iertarea parintelui/adultului violent. Cei mai multi urasc persoana care i-a lovit si i-a „dracuit”! Sau se URASC pe sine! – lovesc in sine! Procesul acesta al durerii nevindecate sau al negarii traumelor este autodistructiv si ireversibil, din pacate! Mania se transforma in furie.
Si totusi, de ce este suparat?
Poate pentru ca il nefireceste propria dumneavoastra nefericire! – iar povara nefericirii asumata inconstient, devine apasatoare, o realitate innegurata din care nu copilul nu reuseste sa mai iasa. Daca l-ati intreba ce simte cand dumneavoastra sunteti suparat, nervos, trist, furios, nefericit adica, ati fi cu adevarat surprinsi de raspuns; unii copii descriu extrem de plastic si ce simt si ce vad– descrierea va semana surprinzator de mult cu imaginile filmelor de groaza! – sau cu imaginile care le populeaza visele-cosmar! Nu confundati descrierea aceasta cu un puseu de imaginatie! – este chiar realitatea. Copiii „vad” umbrele in jurul lor si descriu clar ceea ce vad!
Nu uitati! Sunt copii (si bebelusi) hipersensibili care devin foarte afectati de starea voastra emotionala! Extrem de afectati!
Sunteti in deficit cu energia! E timpul sa va reincarcati bateriile! Jucati-va cot la cot cu piciul/picea din viata dumneavoastra, spuneti-I des ca il/o iubiti! – explicati-i ca sunteti in pasa emotionala/sufleteasca mai putin buna, si ca el nu are nici cea mai mica vina (nu uitati ca si comportamentul problema al copilului este cauzat de propriul dumneavoastra comportament sau de formele gand si formele emotii lansate in eter, nevazute, nestiute, dar atat de dramatic simtite de fiinta senzitiva! – care este copilul!).
Mergeti la un film impreuna, mancati o inghetata fara calorii;) – povestiti-I seara la culcare despre intamplari din viata trecuta a bunicilor si strabunicilor sai:
– Stii, Vlad, ca tu semeni un pic cu bunicul meu dinspre mama? Cand traia, m-a ajutat foarte mult sa inteleg lumea e.t.c. .
Povestea aceasta il va ajuta pe copil sa asimileze apartenenta la un grup familial, sa devina constient de radacinile sale, de mostenirea sa genetica si psihica. Il va mai ajuta sa se impace cu dumneavoastra, chiar daca, aparent, nu ati gresit cu nimic. Si nu uitati: o jumatate de ora rezervata, zi de zi, pentru JOC alaturi / impreuna cu copiii dumneavoastra vindeca si intregeste nevoia afectiva si relationala a prichindeilor mai mici sau mai mari de langa dumneavoastra.
Admiteti ca si daca ati gresit, vine un moment cand trebuie sa va recunoasteti greseala, direct, fara credinta blazata ca nu e in interesul dumneavoastra sa-I spuneti copilului ca, ei bine, da, ati gresit! Onestitatea este o lectie despre sine si despre valorile vietii mai buna decat povestea “lupului moralist” spusa pentru a scrie capitolul: te invat.
Si totusi, este reactiv !
Poate pentru ca frustrarile, neputintele, prejudecatile sau fobiile dumneavoastra au ancorat, prin “empatie” si/sau prin mostenirea culturala, in mintea si in inima sa de copil si i-au adus prejudicii prin anularea/afectarea stimei de sine, imaginii de sine; iau creat nesiguranta si i-au abatut parcursul de viata, prin neacceptare. Au ajuns sa se confrunte cu frica! – frica cu sau fara obiect; sau se lupta cu sinele si cu noi prin razvratire, sau sufera pierzand energie prin dependenta si atasament.
Sa fim atenti ce poveri – cutume emotionale si afective – lasam involuntar pe umerii copiiilor nostrii si ce tip de comportamente trezim cu pietrele astea de moara ale propriilor noastre ganduri, emotii si comportamente agresive.
Si totusi, de ce plang copiii?
Pentru ca simt si traiesc totul amplificat de 10 ori, de 100 de ori, de 1000 de ori mai mult!
Si bucuria si restristea!
Emotionalitatea copilului este un „Everest”, ca si consum energetic, in comparatie cu „Omul” autohton – emotionalitatea adultului!