Cu sufletul ranit in palme.

Cu sufletul ranit in palme.

posted in: Psihoterapie Adulti | 0

Trauma si stresul posttraumatic.

Tresari la cel mai mic zgomot, transpiri abundent, esti insomniac, esti detasat afectiv si/sau emotional de cei apropiati tie, iti iei 1001 masuri de protectie, esti irascibil, furios, sau/si  agresiv, poate compulsiv, visele iti sunt populate de cosmaruri, pentru tine bucuria este un concept sterp, traiesti mental un eveniment trecut printr-un amalgam de ganduri, reprezentari si imagini, sau, dimpotriva, nu-ti mai amintesti un anumit eveniment sau o anumita perioada legata de trecutul tau etc.

Ce se intampla cu tine? Cine mai esti sau cine nu mai esti?

Nea Marin este acum un Suflet de lumina. L-am cunoscut indeaproape in copilarie si adolescenta. Mergea pe strada, abatut, aplecat de poveri, dar zambea vietii si oamenilor. Ochii, insa, ochii erau un rug, o valvataie de plans neostoit. Ochii aceia ai lui m-au fascinat pentru ca purtau, parca,  in ei, suferinta intregii planete. Un om bun, agatat de un viciu: rachiul. In tinerete cunoscuse o fata, focoasa, frumoasa. A luat-o de nevasta, apoi  viata l-a aruncat in vria unui razboi in care nimeni nu invinge. Toti sunt invinsi. Prin trauma, transmisa de la o generatie la alta.

Intr-o zi nevasta l-a vazut pasind, numarand un pas, apoi altul, peste camp. Pasea ca un automat prin glod, in drum spre ceea ce stia ca este o casa. Casa lui. Sleit de puteri, imbatranit, plin de paduchi, fara viata in suflet. Neom. Mersese zeci de km prin soare si ploaie, fara mancare, fara apa. Razboiul  se sfarsise. Razboiul se prelungise …  in existenta lui: ii zburatacise tihna si ii luase mintea. Razboiul il tinea in continuare prizonier; razboiul  il impiedica sa traiasca. Treceau lunile, treceau anii si el isi traia umbra care fusese odata. Plangea mult, isi ineca amarul in rachiul facut in casa, privea ore in sir in golul din fata lui si din minte. Tipa in somn. Nevasta il boscorodea, istovita de grijile casei si de copii.

Avea 70 de ani cand si-a povestit experienta acelui razboi, sortit lui, in fata  copiilor adunati in careul scolii, la inceput de septembrie, la inceputul anilor ‘80. Si-a impartasit cu noi cea mai apriga experienta prin care poate trece un om intr-o viata. Am plans toti. Am plans pentru Biserica din care suroia sangele celor nevinovati, prinsi intre focurile automatelor. Am plans pentru frigul si foamea indurate, pentru vietile luate pentru ca el  sa supravietuiasca, pentru viscerele imprastiate peste oameni si campuri, pentru urletele celor raniti, pentru lacrimile celui invins, prin trauma. Omul din fata noastra. A plans si el la mai bine de 60 de ani de la experienta aceea. A plans cu acelasi amar si cu aceeasi jale. Invatase sa traiasca, cumva, cu sufletul zdrobit, urmarit de fantome, reale sau plasmuite de minte.

Flori este victima abuzurilor de tot felul. Mai intai a fost abuzata emotional si fizic de mama (autoritate exigenta, despotica), apoi de iubitul ei, apoi … de proxenetul ei. Mama ei o dusese la o firma de “impresariat artistic” ca sa “danseze” in Grecia. Motivul: sa scape de iubitul abuziv. O bataie crunta a fost finalul unei sarcini avansate. Acum, continua existenta incarcata de abuzuri. Unul dintre abuzuri fiind si adictie: drogul. Se drogheaza de multi ani. Cum altfel sa “uite” de siluirile in grup, de bataile proxenetilor sau ale clientilor?  Cum sa uite tragediile care i-au “pavoazat” existenta pana acum? Dar nu uita. Drogul le face si mai prezente si chinul este omniprezent. Bantuie strazile pentru ca este insomniaca, oricum. Nu a invatat inca sa se protejeze de pericolele strazii. Uita de sine. S-a abandonat, s-a negat pe sine si nu se va opri decat atunci cand opera autodistrugerii va fi completa. Tresare la cel mai mic zgomot. Privirea e goala. Vorbeste tern despre tragediile ei. Parca le-ar fi trait altcineva. Iese pe strada pentru ca “oricum nu merita altceva”. Cineva si … toti i-au tot spus ca nu merita. Sau ca … merita tot ceea ce i se intampla rau. Binele nu exista in schema ei de viata. Binele, nu exista, oricum. De ce ar exista? Si-ar fi dorit sa vina in terapie, dar a invins „nedorinta” de viata. Si drogul, care intretine amorteala si negarea vietii. Cine e ea? Un “ nimic”. Umbra. Oamenii pe care i-a atras in viata ei au avut grija sa-I adanceasca trauma. E de mirare ca supravietuieste. Inca. A ales sa fie VICTIMA. Victimele isi gasesc tortionarii.

In copilarie am asistat “in direct” la accidentarea mortala a unui catel. O masina a trecut cu rotile peste el. Scheunatul acela sfasietor de durere, de agonie, m-a urmarit mult timp. Soferul nici macar nu a incetinit. Apoi, alte masini au finalizat scena macabra. Am plans in hohote, ingrozita, terifiata de imaginea acelei  biete fiinte (reactie peritraumatica). Am asociat-o, ulterior, cu toate fiintele neajutorate pe care le-am salvat sau macar am incercat sa le salvez: animale si oameni. Am dezvoltat toata simptomatologia postraumatica. Anxietate, atacuri de panica, insomnie, irascibilitate, plans mult etc. (reactie posttraumatica). Trauma venea pe fondul unor experiente abuzive mai vechi: in satul meu de bastina, oamenii isi maltratau animalele. Nu mananc, cum nu mancam nici in copilarie, carne de miel sau de vita. Plecam de acasa cand se taia o pasare. Salvam orice animal suferind care imi iesea in cale. Uneori bagandu-ma pe mine in fata furcoiului sau a … parului care lovea animalul. Acum, ma multumesc cu adoptia unui  … pisoi. Unic.

Trauma aceasta s-a vindecat prin iubirea de viata si de oameni, prin acceptarea realitatii vietii: exista bine asa cum exista si rau. S-a vindecat si prin introiectarea notiunii de moarte, dar si prin acceptarea cruzimii. In spatele cruzimii se ascunde, de regula, o frica. Sau un … beneficiu. Poti alege sa fii calau.

Exista traume cauzate de o singura experienta care se manifesta pe termen scurt (accidente de munca sau de circulatie grave, violente de natura infractionala – talharie, viol, catastrofe naturale – cutremur, inundatii, avalanse) si traume repetitive, experiente repetitive, prelungite in timp – luni sau ani (tortura, prizonierat, razboi, experiente de maltratare si abuzare sexuala si fizica).

Trauma se va instala si daca ai fost martor la experiente dureroase, cum a fost si cazul meu. Cazul parintilor care isi vad copiii suferind (accidente, boli incurabile etc), al pompierilor si al agentilor de circulatie care sunt martorii accidentelor soldate cu morti si raniti, soldatii care isi recupereaza camarazii raniti de pe campul de lupta etc. .

Trauma, efectele traumei invalideaza fiinta umana. Stresul posttraumatic vine la pachet cu o simtomatologie pe care am descris-o deja.

NU! Nu amanati sa cereti ajutorul. Nu va bazati doar pe resursele proprii de vindecare. Perioadele de bine aparent, de acalmie, vor fi inlocuite de situatiile de criza, cand anxietatea, agresivitatea, furia, insomniile, flashbackurile, amorteala emotionala si afectiva vor lasa urme in experientele voastre de zi cu zi. Vor adanci sau vor prelungi trauma. Nu amanati dorinta de vindecare, amagindu-va cu acel “imi revin eu” sau cu “cel mai bun psiholog/medic pentru mine sunt eu insami”.

Meritati sa traiti binele in existenta aceasta. Meritati sa fiti iubiti. Meritati sa fiti sanatosi. Viata aceasta merita toata atentia voastra pentru ca va include neconditionat in ea.

Exista acest TIMP pentru vindecare.

Dana Dumitra Dumitrache

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.