Copilul empatic și altruist

Copilul empatic și altruist

Într-o existență abulică, în care primează materialul și zerourile din coada unei cifre, iar iubirea rămâne aceeași rara avis, copiii noștri copiază modelul pe care îl au la îndemână: adultul care îi hrănește dorințele și nevoile.

Copilul învață de mic să pretindă și să înțeleagă că tot ceea ce cere primește i se și cuvine, fără discernământ, fără responsabilitate, fără efort.

Când s-a născut Horia, fiul nostru, i-am ”ursit”să trăiască experiența iubirii pământești, în toate manifestările EI, de la a primi cu recunoștință și bucurie iubirea până la a dărui iubind, dincolo de condiții. Astăzi, imbrătișează la propriu și la figurat ființe (oameni, animale, păsări) și neființe (pietre, văzduh, soare, lună, stele).

Pentru el, pietrele au energie verde, care vindecă. Ne-a informat scurt, când avea 3 ani și jumătate.

În urmă cu câteva săptămâni a văzut o pasăre moartă, călcată de o mașină. S-a oprit, a privit-o gânditor, si-a ridicat ochii spre tatăl său și i-a zis hotărât:

– Tati, hai să o luăm acasă, să îi dea mami cu cremă și să-i vindece buba!

Firesc. Mami este vindecătorul de serviciu! Vindecă orice: fără injecții, cu creme pentru fiecare gen de bubă și cu … lumina verde din pietrele de pe pervazul din camera lui. Ce am învățat, învățat rămâne. O ști el ceva ce noi, părinții lui, nu știm încă.

I-a luat puțin timp soțului meu să ii explice că pasărea s-a dus la Doamne-Doamne și că buba nu se mai vindecă. Ca o sincronicitate stranie: eu însămi am întâlnit, în aceeași zi, o pasăre moartă: un pui de cioară pe care tot încercasem să-l protejez (si părinții lui la fel, făcând gălăgie ca să alunge prădătorii) de mătura vecinei . În van. Ceva sau cineva i-a întrerupt călătoria în viața aceasta. Abia învâțase să zboare.

Copiii au, in mod natural, deschidere către iubire, către compasiune. Sunt senzitivi, deci empați infailibili. Dacă oamenii importanți din viața lui sunt educatori și susținători morali autentici, atunci le va fi ușor să urmeze drumul acesta poavazat cu puterea vindecătoare a înțelegerii profunde, a iertării și a acceptării.

Despre iubire și compasiune l-a învățat și pisoiul Blue. A venit în viața noastră în avanpremiera sosirii pe lume a lui Horia. Blue l-a învățat să fie și independent , dar și să ceară autonomie, când insistăm în grija față de el.

Jucăriile le oferă celorlați copii, celor care nu au. Și el primește de la alți copii. Oferă și cea mai dragă jucărie, fără proteste. I-am testat altruismul și răspunsul a fost infailibil, de fiecare dată: a dăruit cu bucurie! Cu bucuria pe care doar inocența o are!

Nu este naiv. Este încrezător. Și știe ce ii face bine și ce nu. Se joacă doar cu acei copii care sunt la fel ca și el: iubitori. Nu știu cum le detectează calitatea aceasta a inimii și a sufletului, dar o face/alege desăvârșit. Își face prieteni oriunde. Inclusiv astăzi, in incinta unei Instituții de Stat, și-a făcut doi prieteni. El a făcut primul pas. Și a fost bine primit. Se numește inteligență emoțională (socială). Să socializezi, să interrelaționezi ușor, să fii intuitv, empatic, altruist. Inteligența emoțională se educă, încă de timpuriu.

Inteligența emoțională este un garant al împlinirii, pentru că te învață să privești în profunzimea evenimentelor din viața ta, în esența lucrurilor, dincolo de aparențe, te învață să faci față frustrărilor și agresiunilor din interiorul tău și din afara ta și te mai învață să prețuiești cu înțelepciune particula de lumină din comportamentul greșit, din atitudinea deloc binevoitoare, din cuvântul celui / celei care nu înțelege, nu iartă, nu uită.

Întelegând, iertând, acceptând o realitate diferită de a ta, poți să construiești o alta solidă, stabilă, pentru că îți eliberezi mintea și corpul de toxine. Stresul nu mai devine o boală emoțională, mentalaă și fizică. Știi cum să descarci o trăire negativă. Știi să eviți sau să atenuiezi o suferință prelungită. Știi să îi oferi celuilalt ceea ce are nevoie. Inteligența emoțională are calitatea de leadership. Înveți să manageriezi corect orice situație conflictuală . Și să produci schimbare în jurul tău.

Un copil ematic și altruist are toate șansele să fie un invingător. Bunătatea este un atu, nu o vină sau o slăbiciune.

Să creezi un conflict e ușor. Să îl transformi în ceva constructiv și bun este o artă.
Arta aceasta este utilă copiilor noștri. Îi crește demn și liber.

Să învățăm de la copii.

Dana Dumitra Dumitrache

One Response

  1. Copilul care creste alaturi de ambii parinti care il doresc si care stiu sa ii ofere o copilarie fericita si echilibrata in armonia creata de ambii parinti – fiecare punandu-si in valoare calitatile intrinseci feminine sau masculine. Este situatia exceptionala si din ce in ce mai rara a unor parinti constienti si care au si posibilitati financiare si un nivel de educatie si bun simt.
    Dar prioritatile moderne sunt altele – manifestarea egoismului si egocentrismului cat si a unor modele preluate din mass media sau FB (categoric nu inseamna Foarte Bine :))complet eronate si superficiale.
    Copilul crescut asa cum il cresteti voi e normalitatea firesca dar nu cea moderna.
    Si majoritatea in Romania in special in Bucuresti vor sa fie moderni, nu normali si sanatosi asumandu-si responsabilitatea lor si faptelor lor intr-o viata fireasca pe evolutia in timp a fiecaruia.
    Copilul crescut asa cum spuneti voi isi va pune de multe ori intrebarea ce vor ceilalti si de ce se simte singur printre copiii de varsta lui, in special cand va incepe gradinita , scoala.
    Daca veti reusi sa ii conservati universul interior de valori si sa ii sprijiniti si sa ii incurajati pasiunile – isi va gasi libertatea de traire si manifestare si isi va gasi propriul drum in viata, fiindu-va recunoscator si cu adevarat fericit si singur si in compania oricui – deoarece nu ii va afecta foarte mult universul interior stabil si armonios.
    Va invata sa aleaga. Va invata sa spuna NU. Va invata sa nu accepte compromisuri pentru castiguri imediate dar gaunoase pe termen scurt. Si va invata chiar sa nu uite si sa nu ierte, ca sa isi curete drumul de neica nimeni, „prieteni” sau grupuri manifestandu-si responsabil si echilibrat personalitatea. Teoretic poti ierta orice, dar cu adevarat nu si este foarte santos sa nu uiti si sa nu ierti, dar sa te detasezi de durere, sa nu o porti in tine. Cicatricile raman oricum, fie ca sunt sau nu vizibile si la atingere inca dor si peste ani – dar sa nu ramai blocat acolo. Este doar o experinta careia i-ai supravietuit si o lectie de viata.
    Copii nu pot ierta daca le distrugi jucariile sau le omori animalul sau pasarea preferata chiar si din „joaca”. Unii asa isi testeaza manifestarile compulsive invatate in familie de la comportamentul adultilor care il cresc sau de la televizor. De asemenea violenta in familie sau frustarile unuia sau a ambilor parinti isi pun amprenta asupra copilului. Uneori si complexul al catelea nascut este.
    Pentru un copil singur la parinti totul pare ca i se cuvine – si viata ulterior ii arata ca nu si totul are un pret si consecintele uneori mai grave decat banii sau lipsa acestora.
    Arta si stiinta de a creste un copil este un act continuu de educatie atat a copilului cat si a parintilor care pana la nasterea copilului erau si ei tot niste copii putin mai mari.
    Toti gresim si vrem sa fim iertati dar este bine sa constientizam de mici ca sunt lucruri atat de sensibile care odata stricate nu vor/vom mai fi niciodata la fel. Asa cum este si propria viata si deciziile pe care le luam. Poate e mai bine sa gandim o secunda in plus si sa traim cu adevarat sanatosi fara sa gresim, gandind la posibile consecinte. Vom gresi pentru ca asa invatam unii dintre noi sau …. si exemple sunt mii in fiecare zi plecand de la aruncatul unei mizerii pe strada, la ruperea unei flori din curtea vecinului sau de neasigurarea la trecerea de pietoni.
    Si exista doar un timp de a invata si daca nu invatam reluam pana invatam. Tot ceea ce avem este timpul vietii noastre in acest corp primit la nastere. Cu drag.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.