Bataia si pedeapsa nu sunt rupte din RAI ?

Bataia si pedeapsa nu sunt rupte din RAI ?


În urmă cu 30-50 de ani, bătaia era un argument puternic, atât în asimilarea regulilor şi normelor, cât şi în procesul de disciplinare al copilului.
Ai uitat să-i dai bineţe vecinei: plosc! Ai scris greşit un cuvânt: trosc! Ai folosit un limbaj inadecvat: plosc-trosc! Ai răspuns, când trebuia să taci, reacţia punitivă a adultului important din viaţa ta era continuarea utilă a voinţei şi puţintei sale.
A venit, apoi, perioada modernă. Conservatorismul/barbarismul educațional părea că apusese. În sistemul educaţional parental şi instituţional s-a introdus pedeapsa. Cojile de nuci şi boabele de porumb, nuielușa, linia și palma au fost înlocuite cu scăunelul mov, colţul ruşinii cu tăiatul orelor de maidan sau a celor din faţa calculatorului.
Şi tot îndărătnicie scria pe fruntea piciului sau a picei. Şi tot rochii rupte, pantofi scâlciaţi sau video player blocat de şurubelniţa subtilizată din cutia cu scule “bine ascunsă” a tatălui. Şi tot caligrafia de “porcușor” era inserată – artistic – între coperţile caietului dictando.
Ce e prea mult strică! Mă refer şi la bătaie şi la pedeapsă. Altfel, copilul ne va tot arăta că este ”stricat” prin ceea ce … strică! Şi ne strică, adică ne perverteşte şi pe noi. Palma pleacă de la sine peste şezut sau peste obraz, urechea sau moțul copilului ne e tot la îndemână, suntem tot mai creativi în ilustrarea şi punerea în practică a pedepselor. Şi palma piciului porneşte, tot dintr-un soi de reflex, către zone trupeşti, strategic situate, ale altor copii sau ale noastre, proprii.
În terapie, vin copii răniţi iremediabil de palma sau de pedeapsa/autoritatea excesivă. Vin și copiii de ieri, adulţii de astăzi, care nu mai pot ieşi din blocajul resentimentelor sau din blocajul vinei sau al neiertării părinţilor sau al învăţătorului sau al profesorului agresiv-abuziv.
Şi, în terapie vin şi copiii problematici, copiii rebeli, copiii antisociali, copiii lipsiti de voință sau de personalitate; sunt copii furioși, copii care simt nevoia nefirească de a atrage diverse abuzuri în experiența proprie de viață, pentru că, nu-i așa, a învățat de timpuriu că TREBUIE să fie pedepsit, a ”învățat” și că TREBUIE să se pedepsească pentru vini care NU EXISTĂ.
Nu pedepselor excesive și nu bătăii. Da alternativelor.
Pedepse mai puţine, laudă și feedback pozitiv obligatoriu, comunicare asertivă * mai prezentă în relaţia cu copilul nostru. Sunt soluții simple. Dacă nu se poate astfel (din păcate, sunt reacții care nu se mai supun controlului conștient, moștenite și dobândite) măcar EXPLICAŢI-I copilului de ce este bătut sau pedepsit. Poate că acea greşeală este foarte mare şi gândiţi că o merită, dar nu cumva este mai eficientă repararea acesteia? Copilul nu învață mai mult din repararea greșelii? Atenție: fără a fi umilit!
Prin repararea greșelii (năzdrăveniei, oricât de gravă ar fi) copilul își restabilește respectul/încrederea în sine; se repară stima de sine, copilul învaţă sentimentul utilităţii.
Sindromul ”oii negre” nu a făcut bine nimănui, niciodată!
Orice lucru făcut bine de copil, oricât de mic, merită feedback-ul nostru pozitiv şi încurajarea noastră constantă.
– Bravo, Vasile, ţi-a reuşit! Sunt mândru de tine!
Lauda și suportul anulează sentimentul de culpabilitate și încurajează comportamentele bune, meritorii.
Bătaia determină instalarea precoce a unui comportament agresiv sau, dimpotrivă, anxios-defensiv. Comportamentul acesta se va perpetua la nesfârșit, cel puțin până când emoțiile dureroase provocate de pedepse si bătaie, se vor dizolva prin acceptare și iertare.
Bătaia nu e deloc ruptă din Rai. Pedeapsa îi calcă pe urme.
Și urmele nu duc către o experiență de viață echilibrată, constructivă.
Comunicare asertivă: comunici autentic, clar, eficient; începi discursul printr-un element pozitiv, apoi critici constructiv (fără al răni sau jigni, critici comportamentul, nu omul, oferind spațiul pentru soluții), finalizezi mesajul printr-o înțelegere a evenimentului/fenomenului și printr-o credință de reușită.
Exemplu:
Înteleg că ai fost nervos pentru că X te-a pus în situația aceea jenantă, dar în opinia mea cred că ar fi fost, poate, și mai interesant să-l privești cu înțelegere și să-I zâmbești prietenos, decât să-l rănești la rândul tău. Ai fi putut să înveți despre iertare și prietenie, despre înțelegere și despre relații normale. Curajul poate să însemne și maturitate în decizii și în comportament. Îl învățai, indirect, cum ar fi fost normal să se comporte. Vreau să știi că am incredere în ceea ce simți și în resursele tale de bine.
Dana Dumitra Dumitrache

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.