5 moduri de a petrece timp de calitate cu puiul tău de om

5 moduri de a petrece timp de calitate cu puiul tău de om

În fond, de ce doar puțin timp de calitate și nu tot timpul ? Cu alte cuvinte, să ne mulțumim cu acest timp drămuit rezervat copilului nostru sau să ne devotăm trup și suflet, 24 de ore din 24 de ore, șapte zile pe săptămână, acestuia așa cum considerăm noi că este mai bine pentru el?

 
Sincer, n-am întâlnit încă un părinte care să fie desăvârșit în relația cu piciul/picea sa. Nu exclud varianta ca părintele să creadă despre sine că este perfect, dar am rezerve serioase că ar fi așa. Și aș argumenta puțin, dar parcă aș strica armonia acestui spațiu scriptic. Oricum, luați în calcul că și hiperatenția și hiperprotecția, hiperactivitatea, hipercomunicarea sau hiperacțiunea sau hiper ce-o mai fi, strică dezvoltării copilului.

 

Copilul trebuie musai să învețe și din imperfecțiune pentru că nimic din existența aceasta n-a fost programat să fie perfect. Poate doar inocența copilului ar atinge o valoare a desăvârșirii în cuantumul acesta al valorilor umane.
Și chiar dacă ar fi perfect acest părinte, comportamental și atitudinal vorbind, poate că la nivelul creierului său emoțional, la nivelul credințelor limitatoare (de regulă, sunt produse ale inconștientului), nu este zen, nu a atins nirvana.

 

Copilul senzitiv, așa cum l-a creat natura/universul/cuanta/Dumnezeul iubirii și al desăvârșirii, preia și chiar se identifică cu emoțiile negative ale acestuia, fie că vorbim de tristețe, de vinovăție, de rușine, de revoltă, de neacceptare sau de neiubire, inclusiv de sine. Sunt emoții care au ajuns în câmpul conștiinței (le-am identificat) sau care stau ascunse în faldurile nenumărate ale incoștientului.

 
Revenind la calitatea sau cantitatea timpului de calitate petrecut cu ființa aceasta de lumină / conștiința înaltă care este copilul, înainte să se fi adaptat imperfecțiunilor existenței fizice, important este să ne rezervăm măcar câteva clipe în care să comunicăm liber, fără angoase și supărări care mai de care, să ne ținem odorul în brațe și să-l asigurăm de iubirea și de protecția noastră, să îi arătăm că îl înțelegem și îi acceptăm greșelile, chiar ridicându-le la rang de virtute pentru că din acestea învață, să-l ascultăm activ ș.a.m.d. .

 
Nu este nevoie să fim prezenți cu înțelegere și acceptare sau cu dovezi de iubire, permanent, să comunicăm exemplar sau să fim 100% acolo, lângă el, fizic, emoțional, afectiv.

 

Nu suntem niște soldăței IT programați să respecte regulile, cerințele, normele unui program dat, ci ființe umane, adică emoționale, iar creierul emoțional anulează rațiunea când emoționalul este impregnat de negativitate (emoții negative: tristețe, furie, mânie, dezamăgire, amorțeală/clivaj emoțional, vinovăție, rușine, frică etc). Copilul va învăța și din greșelile noastre parentale. Important este să ni le recunoaștem și sa ne cerem scuze (să îi cerem iertare copilului!).

 
În viață nu vom face alegerile în locul copilului, nu-l vom ține de mână când va suferi și va fi la 1000 de km distanță, nu vom repara greșelile în locul lui etc. . Așa se face că trebuie să-i acordăm tot timpul din lume pe care să-l petreacă în afara relației noastre parentale, astfel încât să ajungă să se cunoască pe sine, să-și potențeze valorile, alegerile, să-și valideze ceea ce este în relația cu sine și cu ceilalți, explorând lumea de unul singur, însoțit sau provocat de alții.

 
Completând considerentele de mai sus, este (deocamdată … cine știe ce ne mai învață copiii prezentului sau cei ai viitorului!) suficient să acordăm atenția de calitate copilului nostru, măcar 20-30 de minute pe zi.

 
De ce are nevoie copilul nostru ca să se simtă iubit, securizat, înțeles, acceptat în acele 20-30 de minute magice ale zilei?

 
1. Îmbrățișat, mângâiat, iubit declarativ (TE IUBESC. Două cuvinte simple, dar atât de importante pentru fiecare dintre noi! Fără iubire ființa umană moare puțin câte puțin – se alienează). Și ce dacă este deja un/o tânăr/tânără imberb(ă)? Și ce dacă ne pune ușor la colț, jenați/rușinați. O îmbrățișare și un ”Te iubesc” fac adevărate minuni în emoționalul și mentalul copilului/imberb-ului adolescent.
2. Să-l ascultăm activ, folosind întrebări deschise și surghiunind în podul discernământului pur acel abuzator ”DE CE?”. Lasă-l pe el să-ți povestească liber, lejer, pătimaș, cum știe și cum reușește, tot ceea ce a ales să împărtășească cu tine! Fii recunoscător că o face și, mai ales: nu-l critica, nu-i judeca mesajul sau fapta, nu interveni autoritar, nu te declara atoatecunoscător și atoateștiutor. Poți să-i spui ce-ai fi făcut tu în locul lui, cu mintea de la vârsta lui biologică și implicit cu mintea ta de acum și lasă-l pe el să iscodească morala și să decidă pentru el, dacă tot trebuie/este indicat să corecteze fapta.
3. Jucați-vă! Orice joc care îi trezește interesul, orice îl pasionează, orice îl face să se simtă acceptat și iubit, orice îl face să se cunoască pe sine în mod constructiv, nu neapărat complet, orice îl definește. Jocul este cel mai mare terapeut al copilului: fără reguli și fără autoritate/șefie! Distrați-vă, râdeți din plin, bucurați-vă unii de alții!
4. Povestiți-i evenimente de viață ale bunicilor și străbunicilor săi. În sângele lui curge și ADN-ul lor și vă asigur că va fi fascinat de poveștile acestea cu rădăcini adânci în conștiința lui și în evenimentele/alegerile viitoare proprii. Poveștile înaintașilor, cu bune și cu mai puțin bune (modele sau învățăminte sau înțelegeri profunde) sunt meterezele pe care își va cădi copilul propria devenire. Un client tânăr îmi povestea, deunăzi, fascinat, despre străbunicul lui care a trăit în urmă cu mai bine de 100 de ani și care a clădit un imperiu material, dar și o citadelă morală, pentru sine și pentru alții. Îi urmează exemplul în propria sa călătorie fizică. Cine știe ce înțelegere profundă a evenimentelor trecute, dar și a evenimentelor proprii vor integra/facilita aceste povești adevărate de viață, la timpul potrivit și dincolo de timp.
5. Faceți lucruri împreună. Munciți cot la cot, orice considerați a fi muncă … o activitate care întreține corpul și sporește spiritul. Alergați prin parc, unul lângă altul, apoi relaxați-vă pe o bancă și povestiți nimicuri, conștienți de bucuria de a fi unul lângă celălalt. Bateți la pas munții, pescuiți împreună. Inspirați-l să respecte natura, să respecte și/sau să iubească alte ființe: animale, păsări, reptile, vegetație, pietre. Toate sunt energie, esențe. Viață, în fond.

 

Copilul nu (mai) are nevoie de autoritate nedemocrată. Are nevoie de iubire, de comunicare de calitate, de un partener de înțelegeri și învățăminte, de libertate de a acționa și a experimenta ceea ce, poate, îl definește și îl întregește.
În existența aceasta hiperactivă, 30 de minute de stare de bine, înseamnă echilibru, sănătate mintală, emoțională și afectivă. Este suficient ca la sfârșitul zilei copilul să se simtă iubit, înțeles, acceptat, motivat.
Dana Dumitra Dumitrache
Psihoterapeut

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.